agitaţiei de zi cu zi încât nu mai ştiţi ce căutaţi? Sunteţi prea ocupaţi în relaţii lumeşti efemere?
Rutina lucrurilor de doi bani vă menţin în permanenţă ocupaţi? Sunteţi atât de stresaţi încât nici nu
aţi observat faptul că viaţa dumneavoastră nu mai are frumuseţe, poezie şi iubire? Sau poate
sunteţi captivi în cuşca strâmtă a sărăciei, prea strâmtă pentru a observa cine sunteţi? Vă simţiţi
înverşunaţi în lupta pentru a obţine mai mulţi bani? Sunteţi obosiţi şi epuizaţi de o viaţă
mizerabilă? Sau sunteţi doar singuri, deprimaţi şi trişti? Nu aşa ar trebui să arate viaţa, nu?
Sunteţi convinşi de faptul că viaţa voastră ar fi mai bună dacă aţi avea mai mulţi bani, o slujbă mai
bună, o casă mai mare, un corp supraponderal şi un suflet subnutrit? Sunteţi mulţumiţi că faceţi
parte din turmă? Sunteţi fericiţi cu alegerile pe care le-aţi făcut în viaţă?
Oamenii au construit corporaţii dar acestea au devenit mai importante decât oamenii. Vă
place să fiţi un dinte care se angrenează în marile roţi ale progresului? Este acest lucru cu
adevărat satisfăcător? Toate marile civilizaţii ale trecutului zac în ruine. Credeţi că cea a noastră
va fi altfel? Este oare ceva în natura noastră pe care materialismul civilizaţiei moderne nu a reuşit
să-l hrănească? V-aţi simţit vreodată captivi într-o lume a hazardului? V-aţi simţit captivi într-o
închisoare fără ziduri, un lagăr de puşcăriaşi fără garduri? Chiar credeţi că maşinile tot mai
rapide pe care vi le cumpăraţi vă ajută să călătoriţi tot mai repede? Dar cât de mult aşteptaţi în
trafic? Societatea vrea viteză: fă mai mult cu resurse tot mai puţine ! Hai, nu te lăsa ! Hrăneşte
apetitul nesăţios al Lăcomiei şi Profitului mondial ! Sacrifică-te pe Altarul Progresului Materialist!
Fă aceasta în fiecare zi a vieţii tale, în cutiile şi încăperile tot mai strâmte care te conduc în Lumea
de Nicăieri. Geamurile lustruite ale acestora îţi reflectă alienarea şi durerea inexprimată.
Hmmm…. Întotdeauna în turmă dar de fiecare dată singuri. Sunteţi mânaţi precum vitele prin
tuneluri subterane în aşteptarea unui viitor ce nu va veni niciodată. Oare cum vi se pare această
poveste?” (extras din prolog la conferinţa „Singularitatea în Matrice” de David Bruce Hughes)
