Bolile nu ocolesc pe nimeni. Dincolo de
credințele noastre, impuse prin educație, care aproape ne obligă să considerăm
că totul vine de undeva, din afara noastră, trebuie să luăm în considerație
faptul că nimeni nu poate trăi în locul nostru; nimeni și nimic nu ne poate
influența mai mult decât permitem noi înșine. Modul în care ne predăm părerilor
celor din jur, condițiilor exterioare, depinde doar de percepția noastră asupra
unei realități, mereu în schimbare.
Echilibrul din interior ne poate salva de
foarte multe probleme, în marea lor majoritate false. Dacă te lași influențat
iar și iar de starea de moment, vei administra bine sau nu o situație care
devine oricum ”trecut” și nu mai are nevoie de atenție. Problema apare atunci
când, în loc să te detașezi, continui să acorzi atenție și importanță
trecutului, care nu poate fi schimbat.
Omul s- a întrebat întotdeauna: cine este?, de
unde vine?, unde va merge?, etc. Răspunsurile se află în echilibrul dintre ceea
ce se află în interiorul tău și modul în care percepi realitatea lumii în care
trăiești. Deși trăim intr- o eră a tehnologiei, în vremuri în care- mai mult ca
oricând- ne bazăm pe substanțe și aparatură care sfidează naturalețea unei
dezvoltări armonioase, există cu atât mai multe șanse de a folosi înțelept
aceste resurse, tratându- le conform destinației lor: îmbunătățirea vieții.
Trecutul nu are rolul de a pune etichete ci de
a te ghida spre experiențe pozitive, învățând din cele mai puțin potrivite pentru
evoluția ta, ca om.
Dicționarul bolilor și al afecțiunilor tratează
cauzele subtile ale apariției acestora. El poate fi folosit cu succes în cazul
în care ești deschis propriei cunoașteri de sine și poate veni în sprijinul
echilibrului dintre tine și...tine...
„ACIDOZA
Acidul este
adesea legat de ceea ce erodează
metalul. Acidoza indică
faptul că
am refuzat să
asimilez o situaţie
care s-a acumulat Ia nivel inconştient, antrenand
pe plan fizic un nivel mare de aciditate in sange sau in lichidul in care inoată celulele. A
asimila inseamnă
a rezolva, trata, regla problema, situaţia sau conflictul care mă deranjează, care imi otrăveşte existenţa. Este nevoie să mă intreb care
este situaţia
[adesea de
natură emoţională] care mă erodează pe interior.
Este posibil să
trăiesc
in prezent o situaţie
care face să
atingă
in mine sentimentul de insatisfacţie privind relaţiile pe care le aveam
candva cu mama mea. Pot trăi
o insatisfacţie
similară
in raport cu copiii mei, cu prietenii sau angajaţii in faţa cărora mă simt "ca o
mamă".
Am dificultatea
de a mă
opri, nu indrăznesc
să
mă
odihnesc, să-mi
ofer timp.
Acidoza
respiratorie sau acidoza gazoasă
provine din faptul că
nu elimin suficient gaz carbonic prin respiraţia mea. Are legătură cu experienţele trăite in raport cu
anturajul meu. În cazul acidozei
lactice,
regăsim o cantitate
excesivă
de acid lactic in sange; Întrucat
sangele transportă
in mod normal bucurie, se intamplă ca tot ceea ce este negativ in viaţa mea să mă afecteze in mod
exagerat. in cazurile extreme, reumatismul este consecinţa direct şi adesea
inevitabilă
a excesului de aciditate.
Accept : să văd şi să
tratez la nivelul inimii situaţiile agasante şi
iritante din viaţa mea. Concentrandu-mi atenţia pe un proces conştient de
deschidere şi acceptare, pot evita să suport fizic această boală dureroasă şi tratamentul ei dureros. Aleg să trăiesc mai degrabă bucuria, libertatea şi pacea interioară.„
Jacques Martel- ”Cauzele subtile ale îmbolnăvirii”
Medical:
Creşterea concetraţiei de acid în sânge şi lichidele
interstiţiale. Poate produce o dereglare semnificativă a echilibrului
acido-bazic al organismului şi are mai multe cauze şi manifestări.
- Acidoza
metabolică – este
consecinţa unei sinteze crescute de acizi în organism sau prin pierderea
de baze în cazul diareei (pierdere rapidă de bicarbonat de sodiu).
Principala cauză este eliminarea insuficientă a acizilor prin urină –
acidoză renală. O formă de acidoză metabolică este acidocetoza şi poate
surveni în cazul unei persoane cu diabet zaharat prost tratat şi, într-o
măsură mai mică, la persoanele care ţin post drastic, mai mult timp. Alt
exemplu de acidoză metabolică este cea declanşată de o intoxicaţie cu acid
acetilsalicilic.
- Acidoza
respiratorie –
reprezintă o dereglare a echilibrului acidobazic al organismului care se
produce în momentul în care prin respiraţie nu se realizează în mod
eficient eliminarea bioxidului de carbon. Acesta rămâne în sânge, se
dizolvă şi formează acid carbonic, un acidifiant important al
sângelui.
Acidoza respiratorie poate fi, la rândul ei, acută, cauzată de inhibarea activităţii centrilor nervoşi respiratori, aşa cum se întâmplă în cazul asfixiilor prin înec, al paraliziilor respiratorii din poliomielită, administrării de medicaţie cu extract de curare sau medicamente hipnotice. Acidoza respiratorie poate fi şi cronică, cu manifestări mai puţin spectaculoase, în bronşita cronică, emfizem, cifoscolioză (prin reducerea capacităţii respiratorii datorită modificărilor cutiei toracice).
Aleg să trăiesc mai degrabă bucuria, libertatea şi pacea interioară.„
Poate că vei respira mai bine, vei dormi mai bine, s.a.m.d....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu