luni, 10 iulie 2017

Dicționarul bolilor și al afecțiunilor- Acidoza

Bolile nu ocolesc pe nimeni. Dincolo de credințele noastre, impuse prin educație, care aproape ne obligă să considerăm că totul vine de undeva, din afara noastră, trebuie să luăm în considerație faptul că nimeni nu poate trăi în locul nostru; nimeni și nimic nu ne poate influența mai mult decât permitem noi înșine. Modul în care ne predăm părerilor celor din jur, condițiilor exterioare, depinde doar de percepția noastră asupra unei realități, mereu în schimbare.
Echilibrul din interior ne poate salva de foarte multe probleme, în marea lor majoritate false. Dacă te lași influențat iar și iar de starea de moment, vei administra bine sau nu o situație care devine oricum ”trecut” și nu mai are nevoie de atenție. Problema apare atunci când, în loc să te detașezi, continui să acorzi atenție și importanță trecutului, care nu poate fi schimbat.
Omul s- a întrebat întotdeauna: cine este?, de unde vine?, unde va merge?, etc. Răspunsurile se află în echilibrul dintre ceea ce se află în interiorul tău și modul în care percepi realitatea lumii în care trăiești. Deși trăim intr- o eră a tehnologiei, în vremuri în care- mai mult ca oricând- ne bazăm pe substanțe și aparatură care sfidează naturalețea unei dezvoltări armonioase, există cu atât mai multe șanse de a folosi înțelept aceste resurse, tratându- le conform destinației lor: îmbunătățirea vieții.
Trecutul nu are rolul de a pune etichete ci de a te ghida spre experiențe pozitive, învățând din cele mai puțin potrivite pentru evoluția ta, ca om.
Dicționarul bolilor și al afecțiunilor tratează cauzele subtile ale apariției acestora. El poate fi folosit cu succes în cazul în care ești deschis propriei cunoașteri de sine și poate veni în sprijinul echilibrului dintre tine și...tine...  

„ACIDOZA
Acidul este adesea legat de ceea ce erodează metalul. Acidoza indică faptul că am refuzat să asimilez o situaţie care s-a acumulat Ia nivel inconştient, antrenand pe plan fizic un nivel mare de aciditate in sange sau in lichidul in care inoată celulele. A asimila inseamnă a rezolva, trata, regla problema, situaţia sau conflictul care mă deranjează, care imi otrăveşte existenţa. Este nevoie să mă intreb care este situaţia [adesea de
natură emoţională] care mă erodează pe interior. Este posibil să trăiesc in prezent o situaţie care face să atingă in mine sentimentul de insatisfacţie privind relaţiile pe care le aveam candva cu mama mea. Pot trăi o insatisfacţie similară in raport cu copiii mei, cu prietenii sau angajaţii in faţa cărora mă simt "ca o mamă".
Am dificultatea de a mă opri, nu indrăznesc să mă odihnesc, să-mi ofer timp.
Acidoza respiratorie sau acidoza gazoasă provine din faptul că nu elimin suficient gaz carbonic prin respiraţia mea. Are legătură cu experienţele trăite in raport cu anturajul meu. În cazul acidozei lactice,
regăsim o cantitate excesivă de acid lactic in sange; Întrucat sangele transportă in mod normal bucurie, se intamplă ca tot ceea ce este negativ in viaţa mea să mă afecteze in mod exagerat. in cazurile extreme, reumatismul este consecinţa direct şi adesea inevitabilă a excesului de aciditate.
Accept :   să văd şi să tratez la nivelul inimii situaţiile agasante şi
iritante din viaţa mea. Concentrandu-mi atenţia pe un proces conştient de
deschidere şi acceptare, pot evita să suport fizic această boală dureroasă şi tratamentul ei dureros. Aleg să trăiesc mai degrabă bucuria, libertatea şi pacea interioară.

Jacques Martel- Cauzele subtile ale îmbolnăvirii

Medical:
Creşterea concetraţiei de acid în sânge şi lichidele interstiţiale. Poate produce o dereglare semnificativă a echilibrului acido-bazic al organismului şi are mai multe cauze şi manifestări.
  • Acidoza metabolică – este consecinţa unei sinteze crescute de acizi în organism sau prin pierderea de baze în cazul diareei (pierdere rapidă de bicarbonat de sodiu). Principala cauză este eliminarea insuficientă a acizilor prin urină – acidoză renală. O formă de acidoză metabolică este acidocetoza şi poate surveni în cazul unei persoane cu diabet zaharat prost tratat şi, într-o măsură mai mică, la persoanele care ţin post drastic, mai mult timp. Alt exemplu de acidoză metabolică este cea declanşată de o intoxicaţie cu acid acetilsalicilic.
     
  • Acidoza respiratorie – reprezintă o dereglare a echilibrului acidobazic al organismului care se produce în momentul în care prin respiraţie nu se realizează în mod eficient eliminarea bioxidului de carbon. Acesta rămâne în sânge, se dizolvă şi formează acid carbonic, un acidifiant important al sângelui.

    Acidoza respiratorie poate fi, la rândul ei, acută, cauzată de inhibarea activităţii centrilor nervoşi respiratori, aşa cum se întâmplă în cazul asfixiilor prin înec, al paraliziilor respiratorii  din poliomielită, administrării de medicaţie cu extract de curare sau medicamente hipnotice. Acidoza respiratorie poate fi şi cronică, cu manifestări mai puţin spectaculoase, în bronşita cronică, emfizem, cifoscolioză (prin reducerea capacităţii respiratorii datorită modificărilor cutiei toracice).
 Aleg să trăiesc mai degrabă bucuria, libertatea şi pacea interioară.
Poate că vei respira mai bine, vei dormi mai bine, s.a.m.d....


vineri, 5 mai 2017

Automatismele, accidentele casnice, conștiența de sine

Viața te face atent în fiecare clipă. Am alunecat în baie în urmă cu câteva minute și mi- au trebuit alte minute pentru a mă reconcilia. Încă sunt furioasă și puțin speriată de...ceea ce s- ar fi putut întâmpla. Experiența, cunoștințele acumulate par a nu fi de prea mare folos când aproape ”ți- ai rupt gâtul”.
Omul trăiește considerând că experiențele sale sunt unice. Sunt, pentru el, deoarece nimeni nu poate trăi în locul altuia. Dacă am fi sinceri, cu noi înșine și cu ceilalți, am trăi pur și simplu, nu ne- am mai chinui să oferim măști pe care ceilalți le ”digeră” conform propriilor percepții.
Trebuie să reeducăm automatismele, singuri cu noi înșine, fără teama de a ne scoate masca; începe cu locul tău, în intimitate și continuă cu ...întreaga lume. Vei descoperi ce înseamnă libertatea!

 Automatismele, accidentele casnice, conștiența de sine

joi, 4 mai 2017

Disciplina, un cuvânt pe care toți îl evită. Și totuși...

Disciplina există în viața fiecăruia, chiar dacă omul este speriat de cuvântul în sine. La fel cum primim educație în fiecare clipa, suntem și disciplinați în a aplica ceea ce am învățat, indiferent de modul în care ne manifestăm. Problemele apar atunci când vrei să schimbi ceva.
”Obișnuința e a doua natură” și ne marchează existența prin faptul că arătăm celorlalți o natură dobândită, de multe ori nepotrivită cu natura noastră. Așa apar luptele, nefericirea, oboseala sufletească și fuga continuă după ceva ce nu ne face fericiți, care este în afara noastră și ne afectează din ...obișnuință.
Am învățat despre Iisus Christos de la budhiști și alte persoane cu religii sau credințe diferite. Toată lumea îl respectă pe Iisus, mai puțin creștinii; ei îl consideră ca fiind al lor, prin naștere și botez și cam atât. ”Copilul meu, soțul meu, casa mea, etc- totul îmi aparține, sunt proprietar și nu am nici- o obligație! ” Așa să fie?
Toate credințele/ religiile existente au pierdut legătura directă cu întemeietorul lor și cu învățăturile pe care ar trebui să le transmită și- mai presus de toate- să le aplice. Există preoți, maeștri, inițiați care știu că există o legătură directă a omului cu divinitatea (sau sursa, Universul, zona, etc).
Atunci când se naște copilul intră într- o lume pe care trebuie să o cunoască. Absoarbe toate informațiile primite din exterior. Începând cu vârsta de 7- 9 ani, cu cât este mai sensibil, frumos și inteligent, cu atât lupta cu sine însuși și ceilalți este mai cumplita. O luptă surdă, pe care n- ar trebui să o ducă, pentru că nu este lupta lui.
Binele este unul singur. Nu are plural. Răul se împarte în atât de multe situații! Tot aud despre ”lupta dintre bine și rău”. Cred că atunci când Binele începe să lupte nu mai este Bine, devine rău. Așadar, Cuvântul transformat în vorbe fără sens (oral sau scris), poate aduce doar pierderi.
Dacă ai luat decizia de a merge pe alt drum, l-ai ales, atunci va trebui să te redisciplinezi. Sigur că suferința este cel mai puternic drog și că renunțarea la ea va aduce un sevraj  de excepție. Detașarea de situațiile imorale care apar la tot pasul nu trebuie să devină nepăsare. Există cele ”zece porunci”, împărțite diferit, în toate credințele lumii. Ți dacă trebuie să reinventezi propria roată, atunci fa- o!
Primul pas care trebuie făcut: nu fi violent, spune întotdeauna adevărul, nu fura, învață ce este sexul de fapt, ai grijă ce mănânci, să nu ucizi(care este doar una dintre formele de violență,pentru că, de fapt, toate formele violenței ucid)! Toate ”poruncile” se referă la onoare, la calitatea unică a omului de a se manifesta ”uman”. Aceasta este natura sa! Urmând toate etapele pe care le consideri potrivite (pentru că unii pot singuri, alții au nevoie de încurajări sau explicații), nu uita să faci ceea ce chiar Cel care te inspiră a spus:
”Caută în tine”. Fii treaz, fii în echilibru cu tine!

Poți urma toate învățăturile, zeci de guru, maeștri, preoți; dacă nu ești conștient de existența ta, vei rămâne blocat în lipsa de sens.

duminică, 30 aprilie 2017

Introspectie

„Ce lipseşte din viaţa dumneavoastră? Aţi uitat ceva anume? Sunteţi prea mult înrobiţi
agitaţiei de zi cu zi încât nu mai ştiţi ce căutaţi? Sunteţi prea ocupaţi în relaţii lumeşti efemere?
Rutina lucrurilor de doi bani vă menţin în permanenţă ocupaţi? Sunteţi atât de stresaţi încât nici nu
aţi observat faptul că viaţa dumneavoastră nu mai are frumuseţe, poezie şi iubire? Sau poate
sunteţi captivi în cuşca strâmtă a sărăciei, prea strâmtă pentru a observa cine sunteţi? Vă simţiţi
înverşunaţi în lupta pentru a obţine mai mulţi bani? Sunteţi obosiţi şi epuizaţi de o viaţă
mizerabilă? Sau sunteţi doar singuri, deprimaţi şi trişti? Nu aşa ar trebui să arate viaţa, nu?
Sunteţi convinşi de faptul că viaţa voastră ar fi mai bună dacă aţi avea mai mulţi bani, o slujbă mai
bună, o casă mai mare, un corp supraponderal şi un suflet subnutrit? Sunteţi mulţumiţi că faceţi
parte din turmă? Sunteţi fericiţi cu alegerile pe care le-aţi făcut în viaţă?
Oamenii au construit corporaţii dar acestea au devenit mai importante decât oamenii. Vă
place să fiţi un dinte care se angrenează în marile roţi ale progresului? Este acest lucru cu
adevărat satisfăcător? Toate marile civilizaţii ale trecutului zac în ruine. Credeţi că cea a noastră
va fi altfel? Este oare ceva în natura noastră pe care materialismul civilizaţiei moderne nu a reuşit
să-l hrănească? V-aţi simţit vreodată captivi într-o lume a hazardului? V-aţi simţit captivi într-o
închisoare fără ziduri, un lagăr de puşcăriaşi fără garduri? Chiar credeţi că maşinile tot mai
rapide pe care vi le cumpăraţi vă ajută să călătoriţi tot mai repede? Dar cât de mult aşteptaţi în
trafic? Societatea vrea viteză: fă mai mult cu resurse tot mai puţine ! Hai, nu te lăsa ! Hrăneşte
apetitul nesăţios al Lăcomiei şi Profitului mondial ! Sacrifică-te pe Altarul Progresului Materialist!
Fă aceasta în fiecare zi a vieţii tale, în cutiile şi încăperile tot mai strâmte care te conduc în Lumea
de Nicăieri. Geamurile lustruite ale acestora îţi reflectă alienarea şi durerea inexprimată.
Hmmm…. Întotdeauna în turmă dar de fiecare dată singuri. Sunteţi mânaţi precum vitele prin
tuneluri subterane în aşteptarea unui viitor ce nu va veni niciodată. Oare cum vi se pare această
poveste?” (extras din prolog la conferinţa „Singularitatea în Matrice” de David Bruce Hughes)

Multumesc domnului Catalin Muresanu pentru fabuloasa delicatete si deschidere.

miercuri, 15 februarie 2017

Alegerea


Dacă în urmă cu un secol populația se lupta cu boli precum tuberculoza, acum situatia a evoluat. Se pare că bolile sunt mai deștepte decât oamenii, mai ales că sunt.. ajutate.  
Se vorbește foarte mult în ultima vreme despre dezvoltare personală, întoarcerea la vechile valori ș.a.m.d..Oamenii nu cunosc istoria, o poveste care se repetă: căutăm soluții în afara noastră și învinovățim pe oricine pentru situația neplăcută în care ne aflăm, transformând- o astfel în problemă.
Obișnuim să căutăm cauzele, să mergem la specialiști pentru a rezolva, fără să ținem cont de faptul că și ei sunt oameni ca și noi. În concluzie, nu ne asumăm responsabilitatea pentru viața noastră, afundându- tot mai adânc în tristețe, furie și nefericire.
Am vorbit despre decizia decizia pe care um om are nevoie să o ia în legătură cu modul în care își trăiește propria viață. Este ușor să spui: de azi voi fi mai bun, totul va merge bine, etc. Acest azi devine întotdeauna mâine, sau luna viitoare...Există o statistică deplorabilă în legătură cu existența a 10% oameni printre ceilalți. Multe persoane iritate de viața pe care o duc fac apel la ea, uitând că împărțim același pământ, luminat de același soare.
Dacă există șapte sute de milioane de oameni aș vrea să cunosc o parte dintre ei!
Iată ce scrie Einstein fiicei sale:
“Cand am propus teoria relativitatii, foarte putini oameni m-au inteles, iar ceea ce urmeaza sa destainui umanitatii acum, se va ciocni de neintelegerea si prejudecatile din aceasta lume.
Te rog sa pastrezi aceste scrisori atat timp cat este necesar, ani, decenii, pana cand societatea este suficient de avansata pentru a accepta ceea ce voi explica mai jos.
Exista o forta extrem de puternica, pentru care, cel putin pana in prezent, stiinta nu a gasit o explicatie formala. Este forta care include si guverneaza totul, este chiar in spatele oricarui fenomen care are loc in univers si inca nu a fost identificata de noi. Aceasta forta universala este IUBIREA. 
Cand cercetatorii au investigat o teorie unificata a universului, au uitat cea mai puternica forta nevazuta. Iubirea este Lumina, care ii lumineaza pe cei ce o ofera si o primesc. Iubirea este gravitatie, deoarece ii face pe unii oameni sa se simta atrasi de altii. Iubirea e putere, deoarece multiplica tot ce avem mai bun si ofera umanitatii sansa de a nu pieri in propriul egoism orb. Iubirea expune si reveleaza. Pentru iubire noi traim si murim. Iubirea e Dumnezeu si Dumnezeu este Iubire.
Aceasta forta explica totul si ofera sens vietii. Aceasta este variabila pe care am ignorat-o de prea mult timp, poate pentru ca ne este frica de iubire deoarece este singura energie din univers pe care fiinta umana nu a invatat sa o controleze dupa vointa sa.
Pentru a evidentia iubirea, am creat o simpla subtituire in cea mai faimoasa ecuatie de-a mea. Daca in loc de E=mc2, acceptam ca energia pentru a vindeca intreaga lume poate fi obtinuta din multiplicarea iubirii cu viteza luminii la patrat, atunci ajungem la concluzia ca iubirea este cea mai puternica forta ce exista, deoarece nu are nici o limita.
Dupa esecul umanitatii in a utiliza si controla celelalte forte din univers, care pana la urma s-au intors impotriva noastra, este imperios sa ne hranim pe noi insine cu o alta forma de energie…
Daca vrem ca speciile noastre sa supravietuiasca, daca vrem sa descoperim sensul vietii, daca vrem sa salvam lumea si fiecare fiinta constienta ce traieste, atunci iubirea este unicul raspuns.
Probabil nu suntem inca pregatiti sa cream o bomba a iubirii, un mecanism destul de puternic pentru a distruge ura, egoismul si lacomia care devasteaza planeta.
Cu toate acestea, fiecare individ poarta cu sine un mic, dar puternic generator de iubire, a carui energie asteapta sa fie eliberata.
Cand o sa invatam sa oferim si sa primim aceasta energie universala, draga Lieserl, vom putea afirma ca iubirea invinge tot, ca poate transcende totul si orice, deoarece iubirea este chintesenta vietii.
Regret profund ca nu am fost capabil sa exprim ceea ce este in inima mea, care a batut in liniste pentru tine intreaga mea viata. Poate e prea tarziu pentru scuze, dar cum timpul e relativ, simt nevoia sa iti impartasesc ca Te Iubesc si datorita tie am ajuns la raspunsul suprem!
Tatal tau,
Albert Einstein”
 Ei bine, alegerea aparține fiecăruia dintre noi. Dacă ai luat decizia de a trăi ca om(ținând cont de faptul că așa te- ai născut!) atunci nu- ți rămâne decât să- ți analizezi cu multă seriozitate opțiunile și să faci această alegere în deplină cunoștință de cauză. Nu este o alegere ușoară, ținând cont de contextul actual; vei descoperi însă că, după un timp, totul se va schimba în bine. Îți vei primi siguranța, vei putea păși cu fruntea sus, vei înțelege care este scopul nașterii tale și relația cu tot ceea ce te înconjoară.
”În natură, nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă”- Antoine Lavoisier, numit și părintele chimiei.
Este foarte adevărat că cel mai complicat pare a fi să te decondiționezi. Ei bine, oricum ești furios, ai nevoie de ”ajutor” pentru a- ți îndeplini dezideratele, te supui orbește deciziilor celorlalți și ești într- o alergare continuă pentru a ajunge la o linie de finish, într- o cursă la care nu vrei să participi.
Vârstnicii au făcut asta și acum cer respect. Tinerii îi acuză pentru situația în care se află. Femeile sunt nemulțumite, bărbații se simt presați, copiii suferă pentru greșelile tuturor(aproape toți cred că atunci când vor fi ”mari” vor reuși în viață; ceilalți vor să fie ca cineva, cu alte cuvinte altcineva decât sunt ei de fapt).
Primul și singurul NU care trebuie spus este modului tău de a te des/considera pe tine însuți. Pentru că atunci când ești furios pe ceilalți nu faci altceva decât să- ți recunoști neputința, lașitatea, lenea sufletească. Când ai decis că, orice sau oricât ai avea, există în tine o nemulțumire este momentul să accepți că alegerea ta este cea care contează. Nu poți trăi pentru alții, ai nevoie să- ți trăiești propria viață. Pentru unii este mai greu, pentru alții mai ușor, dar aceasta este singura cale.
Transformarea, renașterea ta în timpul vieții actuale, echilibrul pe care- l vei dobândi, merită orice efort.



marți, 14 februarie 2017

Echilibru sau Calea de Mijloc: Anul Luminii- Decizia

Echilibru sau Calea de Mijloc: Anul Luminii- Decizia: Anul Luminii- Decizia M- am întrebat de multe ori: ”de ce m- am născut în România?„ Aparent, nu mă potrivesc în peisajul gândirii răută...

Anul Luminii- Decizia

Anul Luminii- Decizia
M- am întrebat de multe ori: ”de ce m- am născut în România?„
Aparent, nu mă potrivesc în peisajul gândirii răutăcioase, bârfei, trivialului, etc. După o perioadă de luptă, fără prea mare succes, am înțeles că, pretutindeni în lume, copiii au aceleași probleme. România are nevoie de iubire, este un pământ binecuvântat cu oameni minunați- suflete copilărești, naivitate și zbatere adolescentină. 

De ce nu iubesc românii? Poate că, fiind preocupați de a- i face pe alții fericiți, nu- și dau seama că această viață durează doar o clipă. Asemeni copiilor, românii par a avea mereu nevoie de confirmare. Continuă să trăiască în mișcarea de rezistență, paralizați de teama visului libertății.
2017 poate fi anul Luminii, chiar dacă mulți îi întrevăd deja sfârșitul. Este un nou mileniu, este- teoretic- un an nou. Totul face parte dintr- o mare convenție. Există teorii pentru orice; nimic nu scapă cuvintelor. Înlocuind sunetul pur al inimii cu zgomotul nesfârșit al judecății de valoare vom ajunge să ne îndoim de propria existență.
Iubirea este un sentiment unic, care nu poate exista în prezențe fricii. Divinitatea nu ne cere teamă, ne cere să ne iubim unii pe alții, să trăim în adevăr, în lumină. Pare imposibil, dar este cel mai simplu de realizat.
Înțelepții umanității, recunoscuți în marea lor majoritate postum, nu au lăsat rețete și nu s- au declarat infailibili; ei au știut că, deși suntem înrudiți, suntem unici. Fiecare, de la un moment înainte, trebuie să ne găsim Calea.
Iubirea nu pierde niciodată. Adevărul este unul singur, nu are nevoie de explicații, de apărare. Minciuna are o infinitate de forme, trebuie dezbătută, impusă, folosește cuvinte, gesturi și- în final- se îngroapă singură.
Decizia este cea care definește începutul; nu este ușor de acceptat, este mereu lăsată pentru mai târziu. Decizia corectă va fi mereu atacată și asta o face mereu contestabilă în sufletul dominat de mentalitatea dobândită prin condiționări impuse, de multe ori chiar din...iubire. Ceea ce îngrădește libertatea nu este iubire. Lenea sufletească acceptă îngrădirea, chiar dacă o contestă în aparență. Nu este ușor să renunți la un mod de viață comun ”tribului” în care trăiești.
Revolta copiilor ar trebui să ne pună pe gânduri! Adulții (tineri sau vârstnici) au dreptul și îndatorirea de a decide să revină la calitatea de OM! Decizia este primul și cel mai greu pas, dar este pasul esențial!
Nu există luptă între bine și rău. Există doar adevăr sau minciună. Trăind în adevăr vei descoperi calea spre echilibru.