Nu- ți îngropa visurile!

Descoperă- le mai întâi! După aceea poți reveni la ele, sau le poți pune, alături de ceilalți pe o hârtie oarecare. Lumânarea nu se roagă pentru tine  și nici nu te luminează . Lumina este în tine. Dacă o stingi nimeni n- o poate aprinde în locul tău.

În urmă cu mulți ani am cunoscut o fată, micuță, frumoasă. Am fost colege și bune amice. Era atât de copilăroasă încât directorul școlii unde era profesoară a împins- o spre intrarea elevilor. Totul era atât de „normal” în viața ei! Terminase facultatea, avea o repartiție la o școală în oraș, prietenul ei urma să termine facultatea de medicină și nunta era stabilită.

Am învățat că viața nu decurge după programul stabilit. Pot veni cu milioane de argumente și mii de povești, în marea lor majoritate fără un final fericit.

Trăim în iluzie: -îmi protejez copilul

-Trebuie să mă sacrific pentru mama, pentru că și ea s- a sacrificat pentru mine

-trebuie să muncesc, să am 2- 3 servicii sau afacerea mea

- îmi voi cumpăra casă, mașină, pantofi

- voi merge în Egipt

- nu pot merge în Tibet pentru că e prea frig

- nu este bine să faci ”valuri”

-o fată este judecată altfel decît un băiat

-bărbatul trebuie să fie puternic

Etc, etc, etc...

Mai exact câte astfel de condiționări ți se par ”normale”? Și de ce nu cunoști pe nimeni care să nu regrete modul în care a ales să- și gestioneze viața?

Primul act normal este : scapă de persoanele toxice din viața ta!

Apoi, fă ce au făcut toți oamenii care au murit știind unde se duc: respiră și fii „sihastru” o perioadă, chiar dacă asta înseamnă o oră pe zi sau doar cinci minute zilnic. Nu există om pe lume care să nu poată face asta! Dacă nu vei reuși să- ți petreci timp cu tine zilnic, cel puțin o repriză, așteaptă până când nu vei avea încotro, sau poate că vei uita cu desăvârșire că te- ai născut om în Univers.

Nimeni nu mă va convinge că Divinitatea mi- a dat o ”fișă a postului” în ceea ce privește spălatul vaselor, sau cuantumul venitului ”adus în casă„. Dacă vorbești cu toate bătrânele de pe strada ta, vei constata că nu poți închega un model de conduită. Același fapt este valabil pentru bărbații cuprinși între x5- y9 ani, copii sau adolescenți. Vei constata că un băiat de 15 ani se poate exprima (într-un mod cu totul absurd!) în același mod cu o bătrână de 90 de ani. Că a fost impresionat de străbunica sau vecina acesteia este mai puțin important. Copilul copiază un tipar, cel mai autoritar, cel care- l impresionează cel mai mult și poate trăi cu el până la 40 de ani sau toată viața. Deși suferim cu toții de pe urma condiționărilor impuse în copilărie, asta nu înseamnă că nu putem scăpa de ele.

Există ”cele trei lumi” care trebuie echilibrate și – deși nu este cea mai ușoară întreprindere- nu există excluderi. Fiecare om poate ajunge un învingător în viață; doar că nu trebuie să fie o luptă! Este o întoarcere acasă, la  propria ființa .

Prietena mea a rămas singură, a renunțat la visul ei, a făcut ce trebuia să facă în opinia altora. S- a resemnat, probabil,deși orice vis poate fi trăit oricând. Sper că se gândește la asta! Nu știu!

Știu ce am descoperit eu, muncind cu mine, pentru mine și pentru cei dragi. M- am născut așa: nu am accepta că există probleme fără soluții. De fapt, o situație nu ajunge o problemă decât dacă nu este tratată corespunzător. Nu mi- a fost deloc ușor și nici acum nu este, chiar dacă a iubi pe toată lumea mi se părea normal și nu am înțeles ce înseamnă invidia.

Dacă nu am fost ”atinsă” de invidie, totuși am pierdut capacitatea de a iubi, la un moment dat. Dragostea mea pentru copii, iubirea totală, completă pentru copilul meu s- a transformat în întuneric când a apărut abuzul. Ani de zile am descoperit iar și iar că cel mai important fapt atunci când devii mamă este că devii șantajabilă. Inacceptabil, dar real. Și am făcut cea mai mare greșeală: am acceptat războiul, lupta surdă cu cei sub nivelul animalului.

Apoi am primit certitudinea că există Divinul! Sigur că știam, toți știm. Desigur, am constat că nu cunosc niciun om și asta este o situație care se poate transforma într- o problemă. Dar visul meu de a ”schimba lumea” nu era altceva decât o aroganță. Nimic nu se poate schimba în bine atâta timp cât trăiești pentru ”binele” celorlalți. Trebuie să înveți să spui NU!!

Trăim într- o perioadă în care iadul pare real cu o probabilitate mult mai mare decât raiul. Orice condiționări am fi primit, oricum le- am fi tratat nu trebuie să uităm că Liberul Arbitru  este mult mai important. Acesta ne poate oferi echilibrul de care avem nevoie pentru a trăi pe pământ, cu adevărat binecuvântați.

Secretul

Secretul este chiar devenirea ta. Oricât ai vrea să negi, există întotdeauna ceva nespus și așa trebuie să fie. Toți fugim de suferință, chiar dacă unii o caută și o cultivă. Este un mod de a căuta atenție, o rezolvare din exterior.

Este o modă să mergi la psiholog,la psihiatru sau ambele variante. Oamenii caută ajutor. Nu descurajez neapărat acest act, cu condiția să ții cont că specialistul respectiv este om și el. Așa cum tu te deschizi mai mult sau mai puțin în fața lui, tot așa și el primește percepțiile tale prin prisma percepțiilor sale, ea experienței și a teoriei acumulate. Important este să nu ai așteptări în urma acestei acțiuni și să- ți asumi rezultatele în mod curent. Este un serviciu plătit și nu te poți aștepta la soluții magice.

Magia vine din tine, bine sau rău, este produsul acțiunilor tale și a modului în care tu te percepi pe tine și pe ceilalți.

Adevărul tău este secretul care nu poate fi perceput de nimeni altcineva. Asta nu înseamnă că ești izolat de lumea în care trăiești ci că ți- ai găsit echilibrul în interiorul ei, trăind printre oameni fără să renunți la spațiul tău interior.

Cu siguranță nu este ușor. Parcă atunci când simți că ai mai mare nevoie de liniște se adună toate reziduurile trecute, încercând să te agaseze, să- ți ceară explicații, etc. Dar asta este doar ceea ce tu ai determinat prin comportamentul tău din trecut, prin acceptarea compromisurilor. A fi civilizt, bun, principial nu înseamnă deloc a permite să fii tracasat sau abuzat. Dimpotrivă, datoria ta față de tine însuți este să- ți faci cunoscute cu sinceritate opțiunile și cerințele.

Dacă tu nu ești sincer cu tine, sau oscilezi în privința dorințelor tale, cum poți aștepta de la ceilalți să te trateze ”corect”? Dacă ai trăit o perioadă foarte lungă permițând celor din jur să profite de tine, sau ai abuzat de răbdarea și delicatețea lor, nu poți pretinde ca ei să nu opună rezistență noilor tale cerințe. Nimeni nu este obligat să accepte intruziuni în spațiul tău și nici tu.

Spațiul tău interior nu poate fi invadat decât dacă tu permiți sau îl ”livrezi ” celorlalți. Așa cum nu poți trăi la infinit pe străzi, în baruri, la serviciu, spațiul tău interior nu poate deveni spațiu public. Comunicăm în multe moduri unii cu ceilalți, dar visele și visurile noastre sunt separate. Tu nu ești nici casa sau țara în care locuiești, nici biserica sau templul în care intri să te rogi, ești un corp separat cu gandurile tale, cu propriul mod de a percepe.

Acesta este adevăratul echilibru: să accepți că dreptul tău la viață și libertate înseamnă dreptul întregii lumi; să- ți asumi acest fapt perfect conștient și să acționezi în consecință. Niciunul dintre cei care trăiesc astfel nu pot transmite trucuri, scurtături, metode,etc. Ei îți pot spune doar cum au trăit, ce au urmărit și ce credințe au avut. De la un moment înainte numai tu pți găsi calea. Oricât am fi de înrudiți, având condiționări sau credințe asemănătoare, venind din aceeași sursă, trebuie să ții cont de faptul că ai venit singur, individual și că, pentru a întregi ceva, trebuie să te cunoști. Numai tu te poți cunoaște, singur, în spațiul tău interior. Toate metodele vor fi inutile atâta timp cât nu crezi în tine.

Secretul este în tine, în munca ta continuă de a obține echilibrul între toate ”componentele” tale, în tăcere profundă, fără luptă, respirând, asimilând doar ceea ce- ți priește, eliminând tot ceea ce este negativ, toxic, conștient de liniștea care se așează acasă, în interiorul tău. Asta nu te poate învăța nimeni; pur și simplu este secretul pe care tu trebuie să- l descoperi. Lupta nu te ajută. Nerăbdarea sau infatuarea îl îndepărtează. Este doar o alegere conștientă, urmată de acțiunea continuă, de viața ta curată de fiecare zi. Există foarte mulți oameni care se declară victime ale celorlalți, ale vremii, ale sistemului, etc. Frica de singurătate (și de multe altele) îi tine blocați, inactivi, într- o viață plină de eșecuri; vieți risipite! Eu nu pot ”schimba lumea”, dar mă pot îmbunătăți, pot începe să trăiesc. Asta va schimba lumea!

Este alegerea ta, pentru că nimeni nu poate trăi în locul tău.

Vocația

Omul s- a născut binecuvântat cu un anume tip de coloană vertebrală, în sensul în care aceasta poate fi îndreptată. Copilul învață să se ridice și să meargă. În funcție de sus ceea ce este obligat să învețe, sau primește ceea ce i se oferă, urmează alegerea.

Un om echilibrat se unduiește ușor și sigur prin lume, cu capul la nivelul lui, privind tot înainte. Un altul privește de sus în jos întreaga ființare, iar celălalt își fixează privirea în pământ, trăgând cu ochiul înfricoșat spre cer, de parcă toate necazurile vin ”de sus”.

Credințe adânc înrădăcinate, condiționări izvorâte din neștiință care duc la false așteptări. Fiecare este judecătorul tuturor, așteptând ”dreptatea” de la alții.

Poți alege vocația verticalității, care este nativă, drumul este creat special pentru tine. Sau te poți recrea, devenind un adevărat purtător al vocației suferinței; pare atât de dulce și confortabil pentru unii să se bălăcească în ceața spre nicăieri, în umbră, continuând la nesfârșit să- și modeleze frica, să rămână blocați în gânduri trecute care nu sunt ale lor.

Trăim în secolul cotcodăcelii. Consumăm energie încercând să explicăm ceea ce a fost deja explicat. Este secolul lipsei acțiunii. Există atâtea păreri (marea majoritate contradictorii, desigur singurele care reflectă adevărul absolut) încât omul rămâne blocat la răscruce de drumuri.

Singura acțiune originală rămâne modul în care alegi să- ți folosești darurile primite la naștere. Poți merge la 1000 de biserici, temple, guruși, maeștri și phd în ”dezvoltare personală”; nimeni nu poate ”dezvolta” persoana ta.

Singura cale pentru om este echilibrul interior, care se obține prin disciplină inflexibilă. Este cel mai ușor de realizat tocmai pentru că omul se naște astfel.Desigur el vrea să complice situația, vrea mai mult, obținând din ce în ce mai puțin. Poate fi primul pas spre o sinucidere lentă, sau primul pas în viață.

Dar ce știu eu? Nu este absurd să naști un copil pentru a- l încărca de datorii? Nu este oare aceasta inconștienta moștenire pe care o purtăn cu toții? După matriarhat- patriarhat, primul trib, primul război ș.a.m.d. omul se adâncește în mocirla datoriei strămoșești, se desparte de el însuși disipându- se în îndatoririle celorlalți.

Toți așteaptă soluții: să fie deja încercate, dar să fie originale? Absurdul unei siguranțe care nu există, tocmai pentru că este căutată în exterior. O umbrelă te apără de câtiva stropi de ploaie, la fel ca o clădire, o mașină sau un pod. Așa cum ploaia se oprește și va ploua din nou cândva, are nevoie și omul de o renaștere continuă pe care să o accepte fără umbrelă. Adevărul este chiar în fața ta, te privește cu blăndețe și așteaptă să- l privești și tu cu aceeași bucurie și sinceritate. Cât poate fi de greu?

Ne lăsăm asurziți de părerile urlate și repetate la infinit. Toți sunt specialiști! Trăim într- un ”vortex” al informațiilor inutile, când , de fapt, informația corectă se află în interior și așteaptă răbdătoare să fie conștietizată. De parcă am fi surzi, toată lumea urlă.

Viața necesită alegerea, acțiunea în sensul ei, continuitatea și acceptarea responsabilității. Atât cât voi munci pentru mine, în interiorul meu, atât voi primi. Este cel mai cinstit schimb, cea mai onorabilă răsplată.

Restul sunt vorbe fără sens!

Vocația omului este fericirea!

Apa

Nu are sens să dau procente referitoare la cantitatea de apă existentă în natură sau la importanța ei. A fi curat nu înseamnă doar a folosi apa și săpunul, a vorbi doar ceea ce trebuie sau a face tot ceea ce trebuie.

A trăi o viață curată însemnă- în opinia mea- a face tot ceea ce poți mai bine începând cu tine și continuând cu tot ceea ce te înconjoară, în continuu. Toți știm ce au alții de făcut, amăgindu- ne că ”dacă”...Doar că ceilalți nu știu ce gândești tu, ce- ți trebiue cu adevărat. Și cum ar putea? Nici tu nu știi! De la o clipă la alta gândurile tale se schimbă, dorințele tale se răsucesc într- un zumzet continuu de viță fără viață.

Am încercat tot felul de soluții de- a lungul vieții. Am rămas ” pe linia de plutire” dar a existat un moment în care am văzut clar că n- am trăit. Am început să lupt pentru libertatea mea și am constatat că răul se adâncește. Parcă apăreau de niciunde tot felul de ființe decise să mă împiedice să trăiesc și chiar mai dur decât atât.

Așa cum există pentru noi ”Sfânta Treime”, care apare =n toate religiile și chiar în toate credințele din cele mai îndepărtate timpuri, tot așa se formează în viața ta treimea blestemată. Este momentul în care înțelegi că exiști, că există viață pentru tine. Trebie doar să alegi să trăiești și acesta este singurul tău ”trebuie”. Am auzit de multe ori oameni spunând tot felul de prostii: -ea trebuie să înțeleagă!

-       El trebuie să facă!

-       Eu trebuie să...,

-       etc

Cred că ar trebui să ne vedem fiecare de viața lui! Dacă eu nu am minimumul de bun simț să mă cunosc pe mine, evident nu voi avea suficient nici să recunosc că alții au dreptul la viața lor. Este elementar.

Căutarea nu se oprește niciodată și cea mai proastă idee este lupta!

Echilibrul se obține cu sufletul curat, cu zâmbetul pe buze, într- o continuă renaștere a iubirii. Privesc lumea ca un copil care o vede pentru prima dată și mă bucur de Univers în fiecare clipă a vieții.

Respect părerile celorlați, respect marii maești ai vremurilor –trecute și actuale-, respect legile oamenilor. Îl iubesc pe Dumnezeu în forma în care știu eu că există!

”Eu sunt apa„ care trece lin, în deplină liniște interioară; încerc să ocolesc obstacolele, pentru că nu este sănătos să te lupți cu cei care spun NU frumuseții, adevărului sau binelui. Va veni și vremea lor! Faptul că acum aleg prost, că fac fapte sub nivelul animalului, nu înseamnă că vor refuza la infinit să trăiască, să accepte statutul de om oferit prin naștere.

Pot încerca să ”susur” în loc să urlu ca proasta sau să mă cert ca o dobitoacă (domestică sau sălbatică), pot încerca să văd dincolo de cuvinte ceea ce vrei tu să spui de fapt.

Este doar un exercițiu ca oricare altul, doar că datele sunt mereu schimbate. Cu timpul poți ajunge să- l ”rezolvi cu ochii închiși”, doar în momentele de vedere clară. Niciodată nu ești singur! Există șapte miliarde  de nefericiți în natura umană, lipsiți de libertate, bucurie, etc. Șapte miliarde de oameni, cu aproape 80.000 de ”iluzii” de rezolvat, sunt frații și surorile fiecăruia dintre noi. Dacă alegi să începi, cu siguranță nu va fi ușor. În timp vei înțelege care sunt cei care te pot ghida sau inspira și...ceilalți.

Urmează disciplina apei! Pentru că nimic nu se pierde în Univers. Transformă- te pe tine în ”Eu sunt” cel real; nu te sfii să fii autentic, să fii cine ești. Găsește- ți echilibrul în tine!cu siguranță nimeni n- o poate face în locul tău...Tu ești propria ta melodie, propria simfonie. Tu ești apa care trebuie să se purifice, să curgă într- o viață fericită. Renunță la ”literatura” întunecată de tip ”fericirea este ceva greu de atins...există doar momente de fericire...eu nu pot fi fericit decât dacă...”. Fii onest cu tine și alege corect! Te- ai născut să fii fericit și ceilalți pot fi fericiți în jurul tău, îi poți învăța să fie fericiți. Frica de a nu fi nefericit te face nefericit. Pot da milioane de exemple de oameni cărora le este frică să fie fericiți, sau să- și exprime fericirea (dacă se termină, sau dacă- Doamne ferește!- ”se ia?”), care se consideră mai ”interesanți” afișând o blazare cețoasă. Ei bine, oamenii nu prea suportă necazurile altora. Nefericirea este proprietatea lor, îi situează (cel puțin pentru un timp) în centrul atenției și...concurența este acerbă.

Fericirea este mult mai sănătoasă și este foarte interesantă, deloc plictisitoare, are o infinitate de moduri de a se exprima și de a lumina totul în jurul ei.

Apa, în orice formă vrei să o privești, este unul dintre marii maeștri ai vieții omului.

Apa

Nu are sens să dau procente referitoare la cantitatea de apă existentă în natură sau la importanța ei. A fi curat nu înseamnă doar a folosi apa și săpunul, a vorbi doar ceea ce trebuie sau a face tot ceea ce trebuie.

A trăi o viață curată însemnă- în opinia mea- a face tot ceea ce poți mai bine începând cu tine și continuând cu tot ceea ce te înconjoară, în continuu. Toți știm ce au alții de făcut, amăgindu- ne că ”dacă”...Doar că ceilalți nu știu ce gândești tu, ce- ți trebiue cu adevărat. Și cum ar putea? Nici tu nu știi! De la o clipă la alta gândurile tale se schimbă, dorințele tale se răsucesc într- un zumzet continuu de viță fără viață.

Am încercat tot felul de soluții de- a lungul vieții. Am rămas ” pe linia de plutire” dar a existat un moment în care am văzut clar că n- am trăit. Am început să lupt pentru libertatea mea și am constatat că răul se adâncește. Parcă apăreau de niciunde tot felul de ființe decise să mă împiedice să trăiesc și chiar mai dur decât atât.

Așa cum există pentru noi ”Sfânta Treime”, care apare =n toate religiile și chiar în toate credințele din cele mai îndepărtate timpuri, tot așa se formează în viața ta treimea blestemată. Este momentul în care înțelegi că exiști, că există viață pentru tine. Trebie doar să alegi să trăiești și acesta este singurul tău ”trebuie”. Am auzit de multe ori oameni spunând tot felul de prostii: -ea trebuie să înțeleagă!

-       El trebuie să facă!

-       Eu trebuie să...,

-       etc

Cred că ar trebui să ne vedem fiecare de viața lui! Dacă eu nu am minimumul de bun simț să mă cunosc pe mine, evident nu voi avea suficient nici să recunosc că alții au dreptul la viața lor. Este elementar.

Căutarea nu se oprește niciodată și cea mai proastă idee este lupta!

Echilibrul se obține cu sufletul curat, cu zâmbetul pe buze, într- o continuă renaștere a iubirii. Privesc lumea ca un copil care o vede pentru prima dată și mă bucur de Univers în fiecare clipă a vieții.

Respect părerile celorlați, respect marii maești ai vremurilor –trecute și actuale-, respect legile oamenilor. Îl iubesc pe Dumnezeu în forma în care știu eu că există!

”Eu sunt apa„ care trece lin, în deplină liniște interioară; încerc să ocolesc obstacolele, pentru că nu este sănătos să te lupți cu cei care spun NU frumuseții, adevărului sau binelui. Va veni și vremea lor! Faptul că acum aleg prost, că fac fapte sub nivelul animalului, nu înseamnă că vor refuza la infinit să trăiască, să accepte statutul de om oferit prin naștere.

Pot încerca să ”susur” în loc să urlu ca proasta sau să mă cert ca o dobitoacă (domestică sau sălbatică), pot încerca să văd dincolo de cuvinte ceea ce vrei tu să spui de fapt.

Este doar un exercițiu ca oricare altul, doar că datele sunt mereu schimbate. Cu timpul poți ajunge să- l ”rezolvi cu ochii închiși”, doar în momentele de vedere clară. Niciodată nu ești singur! Există șapte miliarde  de nefericiți în natura umană, lipsiți de libertate, bucurie, etc. Șapte miliarde de oameni, cu aproape 80.000 de ”iluzii” de rezolvat, sunt frații și surorile fiecăruia dintre noi. Dacă alegi să începi, cu siguranță nu va fi ușor. În timp vei înțelege care sunt cei care te pot ghida sau inspira și...ceilalți.

Urmează disciplina apei! Pentru că nimic nu se pierde în Univers. Transformă- te pe tine în ”Eu sunt” cel real; nu te sfii să fii autentic, să fii cine ești. Găsește- ți echilibrul în tine!cu siguranță nimeni n- o poate face în locul tău...Tu ești propria ta melodie, propria simfonie. Tu ești apa care trebuie să se purifice, să curgă într- o viață fericită. Renunță la ”literatura” întunecată de tip ”fericirea este ceva greu de atins...există doar momente de fericire...eu nu pot fi fericit decât dacă...”. Fii onest cu tine și alege corect! Te- ai născut să fii fericit și ceilalți pot fi fericiți în jurul tău, îi poți învăța să fie fericiți. Frica de a nu fi nefericit te face nefericit. Pot da milioane de exemple de oameni cărora le este frică să fie fericiți, sau să- și exprime fericirea (dacă se termină, sau dacă- Doamne ferește!- ”se ia?”), care se consideră mai ”interesanți” afișând o blazare cețoasă. Ei bine, oamenii nu prea suportă necazurile altora. Nefericirea este proprietatea lor, îi situează (cel puțin pentru un timp) în centrul atenției și...concurența este acerbă.

Fericirea este mult mai sănătoasă și este foarte interesantă, deloc plictisitoare, are o infinitate de moduri de a se exprima și de a lumina totul în jurul ei.

Apa, în orice formă vrei să o privești, este unul dintre marii maeștri ai vieții omului.

Pâinea noastră cea de toate zilele

        Așa cum respirăm, de cele mai multe ori fără să știm ce înseamnă asta, avem de nevoie și de hrană. Ne- am născut să trăim în simplitate, fericiți, dar am ales să complicăm totul; fiecare gând aduce noi complicații, noi întrebări sau răspunsuri care nu au legătură cu realitate ci cu percepția fiecăruia.

        Nu există lipsă de educație, tot timpul învățăm câte ceva. Din păcate nu filtrăm în interiorul nostru informația primită în conformitate cu Adevărul curat ci ne complicăm existența ținând seamă de condiționările cu care ne- au ”înzestrat” cei care trăiesc în minciună, în întuneric. Asta nu înseamnă că ei sunt rău intenționați sau măcar conștienți de valoarea cuvintelor sau pretențiilor lor.

        Indiferent de vârstă, gen, situație materială, etc, omul vede propria percepție ca fiind adevărul, atâta timp cât nu acceptă faptul că toți ceilalți au dreptul la propria viață. Mii de ani s- au strâns în viața fiecăruia dintre noi și acesta esta motivul pentru care nimic nu se schimbă. Suferința, boala, ura, iubirea, frumusețea au un parcurs teoretic în funcție de ceea ce asimilează fiecare.

Suntem dezbinați în cinci continente, cam tot atâtea religii principale, amestecați, ”globalizați” și...singuri.

        Hrana, așa cum o știm, nu înseamnă doar pâinea vizibilă cu ceva lângă ea. Există miliarde de păreri în legătură cu modul în care trebuie să ne hrănim. Au apărut , desigur, specialiști în nutriție; știința și religia sunt și pe această temă în conflict. Cine a permis această dezbinare? Omul însuși, căutând în exterior paleative pentru trup și suflet, și- a neglijat acea parte din el care- i poate răspunde la toate întrebările.

         Când vei decide să fii în echilibru în interiorul tău, foamea va dispărea. Sigur că este o muncă de fiecare clipă, că trebuie să te obișnuiești cu disciplina propriei ființe. Cum poți face asta doar tu poți descoperi. Nevoile de bază, care trebuie satisfăcute, sunt aceleși pentru toate ființele. Doar percepția asupra lor este unică pentru fiecare dintre noi.

         Omul a căutat ajutor în afara lui multe mii de ani. A inventat zeități exterioare, judecători aparent imparțiali, cerând constant pedepsirea celor ”vinovați” pentru eșecurile sale. Cele șapte păcate princiale sunt însoțite de mii de derivate, care ne mențin în iadul existenței cotidiene. Aparent nu avem scăpare. Sistemul este format și susținut de către ”ei”! Este o luptă sau o autoflagelare? Nu- i așa că e plăcut să fii victimă și, în ciuda acestui fapt, să câștigi lupta, să ajungi propriul tău erou și- dacă se poate- să te poți promova și ”vinde” cu folos? Este iluzia libertății.

          Foamea rămâne prezentă! Este rezultatul lipsei de disciplină, a lipsei echilibrului interior. Viața se transformă într- o negociere continuă între binele și răul interior. Balanța înclină deseori spre exteriorizarea emoțiilor negative. Consumăm energie prețioasă pentru autodistrugere, folosind cele mai noi descoperiri științifice. Tranformăm frumosul în urât, puritatea în mocirlă, adevărul în minciună.

         Hrănind periculos trupul, lipsindu- l de elementele esențiale care definesc omul, foamea se amplifică. Este un lanț al erorilor care, atunci când devine insuportabil, ne conduce spre cea mai cumplită dintre erori: căutăm ”ajutor” în exterior. Avem nevoie de validare, pierzând unicitatea propriei ființe.

        Există câteva miliarde de oameni. Nu vei găsi doi care să fie identici. Fiecare încearcă să semene cu cineva, să urmeze calea altcuiva, să se integreze, pierzând din vedere faptul că unicitatea sa contribuie la perfecțiunea Marelui Întreg. Alergând după iluzii pierdem exact realitatea vieții.

                        Echilibrul necesită alegere, disciplină și perseverență. Este calea omului, o parcurge în interior  și nimeni altcineva nu poate trăi în locul său.