În urma cu 2- 3 ani am
cunosut- o pe Maria, care mi- a adus pentru prima oară în față cele cinci
legaminte.(Pe atunci credeam că aparțin cumva sfântului Andrei și am simțit
impulsul de a le împărtăși la rândul meu). La puțin timp după aceea am cunoscut- o pe
Karyn, care nu este o simplă ”blogeriță” și ale cărei comunicări periodice mi-
au stârnit curiozitatea și interesul în legătură cu un film: ”Sfidătorul„ sau ”Lo
Sfidante”, întâmplător sau nu tocmai la câteva zile după ce le ”publicasem”.
Așa am aflat că ”cele cinci Legăminte” au fost publicate pe alt continent și că
au o vechime de câteva mii de ani.
Nimic nu este nou și nici
vechi. Am mulțumiri și recunoștință pentru cele două, așa cum pot mulțumi
multor oameni și prefer să ignor suferința și durerea provocată cu multă
pasiune de alții. Ceea ce am învățat în decursul vieții se transformă chiar în
acest moment în altceva și asta datorită faptului că am vrut să învăț. O lecție
importantă constă tocmai în a fi dispus să înveți în fiecare clipă, a acționa
și a- ți asuma responsabilitatea pentru acțiunile tale.
Copilul meu este, cum am
mai spus, cel mai mare ”maestru” al existenței mele: mi- a amintit și- mi
amintește în continuu, că am venit pe
lume pentru a- mi trăi viața nu pentru a o risipi. Nu am de spus nimic nou și
nu cred că sunt ”originală”, chiar dacă uneori am impresia – ca toți oamenii-
că nimeni nu a mai gândit înaintea mea astfel, că nu a mai simțit nimeni ce
simt eu, că nimeni nu a suferit ca mine, etc.
Omul caută explicații
pentru suferință din momentul apariției sale pe Pământ. Nimic nu se schimbă și
fiecare epocă ”speră” că omenirea se va schimba, că va curge lapte și miere, că
vom fi fericiți. Din păcate omul așteaptă binele din exterior, consumându- și
energia în reproșuri inutile, în așteptare și acțiuni care nu- i sunt
prielnice.
Puțini sunt cei care îți
petrec un timp util cu ei înșiși și sunt și mai puțini cei care practică această
”activitate” în mod regulat. Trebuie să ni se reamintească mereu că nevoile de
bază nu sunt doar respirația, hrana și o minimă curățenie. Astfel am ajuns în
situația de a respira un aer irespirabil, de a ne hrăni cu ”plastic” și de a
folosi o ”apă” murdărită de noi înșine cu multă nepăsare.Căutând libertatea ne
autosechestrăm în percepțiile altora. Așa au apărut ”intermediarii” care fac
legătura omului cu el însuși, întotdeauna plătiți să reamintească, după
puterile lor și bunul- plac faptul că omul s- a născut om!
Alegerea este cea care ne
diferențiază, alături de disciplina cu care o urmăm. Viața este ca o scară
infinită, ale cărei trepte trebuie urcate. Dacă stingi lumina pentru treapta de
jos fii sigur că nu te mai întorci, pentru că –logic!- vei păși în întuneric. Chiar
dacă ai avea cel mai bun maestru din lume, el nu ar putea alege pentru tine, nu
se poate ruga în locul tău, nu poate trăi o viață care nu- i aparține.
Învață să respiri, să te
hrănești și să fii curat, în fiecare moment al vieții tale. Doar echilibrul pe
care- l dobândești te poate face fericit și asta doar dacă îl păstrezi. Mă
gândesc uneori că Dumnezeu și- a trimis propriul Fiu pe Pământ pentru a- mi
arăta mie, omului că există Cale, Adevăr și Lumină. Au trecut două milenii,
becul a fost descoperit, internetul este aproape gratuit, iar eu nu am învățat încă
să respir!
Sunt câteva ”trucuri”
peste care trecem cu naivitate, crezând că avem tot timpul din lume; răspundem
provocărilor de a satisface nevoile altora, tocmai pentru că nu ne iubim
suficient pe noi înșine. Avem întotdeauna nevoie de confirmare, de a ne simți
parte din ceva. Iubirea Divină nu ne este suficientă, ”trebuie” să ne simțim
iubiți de cei din jur. Asta nu se întâmplă niciodată atâta vreme cât echilibrul
interior nu există. Superficialitatea fiecăruia în a se trata pe el însuși, îi
aduce doar foamea de ”mai” mult, mai bine, etc. Dacă privești cu atenție în
jur, vei constata că, tot comparând și dorind, omenirea a obținut doar
războaie, violență, frică, ignoranță și...tot așa. Raiul pare pustiu, iar Iadul
se trăiește ”în direct”.
Nu contează cât de mult
ești încercat, descurajat, blamat pentru alegerea ta. Adevărul este în tine, tu
ai datoria să- ți trăiești propria viață, să- ți urmezi calea stabilită și-
n-ar fi rău!- să ții lumina aprinsă. Primul pas: învață să respiri! ”Trage o
gură” mare de aer în piept înainte de a manifesta dorința de a încălca una
dintre cele zece porunci (de exemplu), sau în clipa în care te gândești să
vorbești înainte de a ști ce să spui, atunci când te simți ”atras/ă” să judeci
alți oameni sau faptele lor, când te judeci pe tine fără să te cunoști
îndeajuns, alege să lași aerul nealterat!
Învață să respiri!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu