Nu- ți îngropa visurile!

Descoperă- le mai întâi! După aceea poți reveni la ele, sau le poți pune, alături de ceilalți pe o hârtie oarecare. Lumânarea nu se roagă pentru tine  și nici nu te luminează . Lumina este în tine. Dacă o stingi nimeni n- o poate aprinde în locul tău.

În urmă cu mulți ani am cunoscut o fată, micuță, frumoasă. Am fost colege și bune amice. Era atât de copilăroasă încât directorul școlii unde era profesoară a împins- o spre intrarea elevilor. Totul era atât de „normal” în viața ei! Terminase facultatea, avea o repartiție la o școală în oraș, prietenul ei urma să termine facultatea de medicină și nunta era stabilită.

Am învățat că viața nu decurge după programul stabilit. Pot veni cu milioane de argumente și mii de povești, în marea lor majoritate fără un final fericit.

Trăim în iluzie: -îmi protejez copilul

-Trebuie să mă sacrific pentru mama, pentru că și ea s- a sacrificat pentru mine

-trebuie să muncesc, să am 2- 3 servicii sau afacerea mea

- îmi voi cumpăra casă, mașină, pantofi

- voi merge în Egipt

- nu pot merge în Tibet pentru că e prea frig

- nu este bine să faci ”valuri”

-o fată este judecată altfel decît un băiat

-bărbatul trebuie să fie puternic

Etc, etc, etc...

Mai exact câte astfel de condiționări ți se par ”normale”? Și de ce nu cunoști pe nimeni care să nu regrete modul în care a ales să- și gestioneze viața?

Primul act normal este : scapă de persoanele toxice din viața ta!

Apoi, fă ce au făcut toți oamenii care au murit știind unde se duc: respiră și fii „sihastru” o perioadă, chiar dacă asta înseamnă o oră pe zi sau doar cinci minute zilnic. Nu există om pe lume care să nu poată face asta! Dacă nu vei reuși să- ți petreci timp cu tine zilnic, cel puțin o repriză, așteaptă până când nu vei avea încotro, sau poate că vei uita cu desăvârșire că te- ai născut om în Univers.

Nimeni nu mă va convinge că Divinitatea mi- a dat o ”fișă a postului” în ceea ce privește spălatul vaselor, sau cuantumul venitului ”adus în casă„. Dacă vorbești cu toate bătrânele de pe strada ta, vei constata că nu poți închega un model de conduită. Același fapt este valabil pentru bărbații cuprinși între x5- y9 ani, copii sau adolescenți. Vei constata că un băiat de 15 ani se poate exprima (într-un mod cu totul absurd!) în același mod cu o bătrână de 90 de ani. Că a fost impresionat de străbunica sau vecina acesteia este mai puțin important. Copilul copiază un tipar, cel mai autoritar, cel care- l impresionează cel mai mult și poate trăi cu el până la 40 de ani sau toată viața. Deși suferim cu toții de pe urma condiționărilor impuse în copilărie, asta nu înseamnă că nu putem scăpa de ele.

Există ”cele trei lumi” care trebuie echilibrate și – deși nu este cea mai ușoară întreprindere- nu există excluderi. Fiecare om poate ajunge un învingător în viață; doar că nu trebuie să fie o luptă! Este o întoarcere acasă, la  propria ființa .

Prietena mea a rămas singură, a renunțat la visul ei, a făcut ce trebuia să facă în opinia altora. S- a resemnat, probabil,deși orice vis poate fi trăit oricând. Sper că se gândește la asta! Nu știu!

Știu ce am descoperit eu, muncind cu mine, pentru mine și pentru cei dragi. M- am născut așa: nu am accepta că există probleme fără soluții. De fapt, o situație nu ajunge o problemă decât dacă nu este tratată corespunzător. Nu mi- a fost deloc ușor și nici acum nu este, chiar dacă a iubi pe toată lumea mi se părea normal și nu am înțeles ce înseamnă invidia.

Dacă nu am fost ”atinsă” de invidie, totuși am pierdut capacitatea de a iubi, la un moment dat. Dragostea mea pentru copii, iubirea totală, completă pentru copilul meu s- a transformat în întuneric când a apărut abuzul. Ani de zile am descoperit iar și iar că cel mai important fapt atunci când devii mamă este că devii șantajabilă. Inacceptabil, dar real. Și am făcut cea mai mare greșeală: am acceptat războiul, lupta surdă cu cei sub nivelul animalului.

Apoi am primit certitudinea că există Divinul! Sigur că știam, toți știm. Desigur, am constat că nu cunosc niciun om și asta este o situație care se poate transforma într- o problemă. Dar visul meu de a ”schimba lumea” nu era altceva decât o aroganță. Nimic nu se poate schimba în bine atâta timp cât trăiești pentru ”binele” celorlalți. Trebuie să înveți să spui NU!!

Trăim într- o perioadă în care iadul pare real cu o probabilitate mult mai mare decât raiul. Orice condiționări am fi primit, oricum le- am fi tratat nu trebuie să uităm că Liberul Arbitru  este mult mai important. Acesta ne poate oferi echilibrul de care avem nevoie pentru a trăi pe pământ, cu adevărat binecuvântați.

Secretul

Secretul este chiar devenirea ta. Oricât ai vrea să negi, există întotdeauna ceva nespus și așa trebuie să fie. Toți fugim de suferință, chiar dacă unii o caută și o cultivă. Este un mod de a căuta atenție, o rezolvare din exterior.

Este o modă să mergi la psiholog,la psihiatru sau ambele variante. Oamenii caută ajutor. Nu descurajez neapărat acest act, cu condiția să ții cont că specialistul respectiv este om și el. Așa cum tu te deschizi mai mult sau mai puțin în fața lui, tot așa și el primește percepțiile tale prin prisma percepțiilor sale, ea experienței și a teoriei acumulate. Important este să nu ai așteptări în urma acestei acțiuni și să- ți asumi rezultatele în mod curent. Este un serviciu plătit și nu te poți aștepta la soluții magice.

Magia vine din tine, bine sau rău, este produsul acțiunilor tale și a modului în care tu te percepi pe tine și pe ceilalți.

Adevărul tău este secretul care nu poate fi perceput de nimeni altcineva. Asta nu înseamnă că ești izolat de lumea în care trăiești ci că ți- ai găsit echilibrul în interiorul ei, trăind printre oameni fără să renunți la spațiul tău interior.

Cu siguranță nu este ușor. Parcă atunci când simți că ai mai mare nevoie de liniște se adună toate reziduurile trecute, încercând să te agaseze, să- ți ceară explicații, etc. Dar asta este doar ceea ce tu ai determinat prin comportamentul tău din trecut, prin acceptarea compromisurilor. A fi civilizt, bun, principial nu înseamnă deloc a permite să fii tracasat sau abuzat. Dimpotrivă, datoria ta față de tine însuți este să- ți faci cunoscute cu sinceritate opțiunile și cerințele.

Dacă tu nu ești sincer cu tine, sau oscilezi în privința dorințelor tale, cum poți aștepta de la ceilalți să te trateze ”corect”? Dacă ai trăit o perioadă foarte lungă permițând celor din jur să profite de tine, sau ai abuzat de răbdarea și delicatețea lor, nu poți pretinde ca ei să nu opună rezistență noilor tale cerințe. Nimeni nu este obligat să accepte intruziuni în spațiul tău și nici tu.

Spațiul tău interior nu poate fi invadat decât dacă tu permiți sau îl ”livrezi ” celorlalți. Așa cum nu poți trăi la infinit pe străzi, în baruri, la serviciu, spațiul tău interior nu poate deveni spațiu public. Comunicăm în multe moduri unii cu ceilalți, dar visele și visurile noastre sunt separate. Tu nu ești nici casa sau țara în care locuiești, nici biserica sau templul în care intri să te rogi, ești un corp separat cu gandurile tale, cu propriul mod de a percepe.

Acesta este adevăratul echilibru: să accepți că dreptul tău la viață și libertate înseamnă dreptul întregii lumi; să- ți asumi acest fapt perfect conștient și să acționezi în consecință. Niciunul dintre cei care trăiesc astfel nu pot transmite trucuri, scurtături, metode,etc. Ei îți pot spune doar cum au trăit, ce au urmărit și ce credințe au avut. De la un moment înainte numai tu pți găsi calea. Oricât am fi de înrudiți, având condiționări sau credințe asemănătoare, venind din aceeași sursă, trebuie să ții cont de faptul că ai venit singur, individual și că, pentru a întregi ceva, trebuie să te cunoști. Numai tu te poți cunoaște, singur, în spațiul tău interior. Toate metodele vor fi inutile atâta timp cât nu crezi în tine.

Secretul este în tine, în munca ta continuă de a obține echilibrul între toate ”componentele” tale, în tăcere profundă, fără luptă, respirând, asimilând doar ceea ce- ți priește, eliminând tot ceea ce este negativ, toxic, conștient de liniștea care se așează acasă, în interiorul tău. Asta nu te poate învăța nimeni; pur și simplu este secretul pe care tu trebuie să- l descoperi. Lupta nu te ajută. Nerăbdarea sau infatuarea îl îndepărtează. Este doar o alegere conștientă, urmată de acțiunea continuă, de viața ta curată de fiecare zi. Există foarte mulți oameni care se declară victime ale celorlalți, ale vremii, ale sistemului, etc. Frica de singurătate (și de multe altele) îi tine blocați, inactivi, într- o viață plină de eșecuri; vieți risipite! Eu nu pot ”schimba lumea”, dar mă pot îmbunătăți, pot începe să trăiesc. Asta va schimba lumea!

Este alegerea ta, pentru că nimeni nu poate trăi în locul tău.

Vocația

Omul s- a născut binecuvântat cu un anume tip de coloană vertebrală, în sensul în care aceasta poate fi îndreptată. Copilul învață să se ridice și să meargă. În funcție de sus ceea ce este obligat să învețe, sau primește ceea ce i se oferă, urmează alegerea.

Un om echilibrat se unduiește ușor și sigur prin lume, cu capul la nivelul lui, privind tot înainte. Un altul privește de sus în jos întreaga ființare, iar celălalt își fixează privirea în pământ, trăgând cu ochiul înfricoșat spre cer, de parcă toate necazurile vin ”de sus”.

Credințe adânc înrădăcinate, condiționări izvorâte din neștiință care duc la false așteptări. Fiecare este judecătorul tuturor, așteptând ”dreptatea” de la alții.

Poți alege vocația verticalității, care este nativă, drumul este creat special pentru tine. Sau te poți recrea, devenind un adevărat purtător al vocației suferinței; pare atât de dulce și confortabil pentru unii să se bălăcească în ceața spre nicăieri, în umbră, continuând la nesfârșit să- și modeleze frica, să rămână blocați în gânduri trecute care nu sunt ale lor.

Trăim în secolul cotcodăcelii. Consumăm energie încercând să explicăm ceea ce a fost deja explicat. Este secolul lipsei acțiunii. Există atâtea păreri (marea majoritate contradictorii, desigur singurele care reflectă adevărul absolut) încât omul rămâne blocat la răscruce de drumuri.

Singura acțiune originală rămâne modul în care alegi să- ți folosești darurile primite la naștere. Poți merge la 1000 de biserici, temple, guruși, maeștri și phd în ”dezvoltare personală”; nimeni nu poate ”dezvolta” persoana ta.

Singura cale pentru om este echilibrul interior, care se obține prin disciplină inflexibilă. Este cel mai ușor de realizat tocmai pentru că omul se naște astfel.Desigur el vrea să complice situația, vrea mai mult, obținând din ce în ce mai puțin. Poate fi primul pas spre o sinucidere lentă, sau primul pas în viață.

Dar ce știu eu? Nu este absurd să naști un copil pentru a- l încărca de datorii? Nu este oare aceasta inconștienta moștenire pe care o purtăn cu toții? După matriarhat- patriarhat, primul trib, primul război ș.a.m.d. omul se adâncește în mocirla datoriei strămoșești, se desparte de el însuși disipându- se în îndatoririle celorlalți.

Toți așteaptă soluții: să fie deja încercate, dar să fie originale? Absurdul unei siguranțe care nu există, tocmai pentru că este căutată în exterior. O umbrelă te apără de câtiva stropi de ploaie, la fel ca o clădire, o mașină sau un pod. Așa cum ploaia se oprește și va ploua din nou cândva, are nevoie și omul de o renaștere continuă pe care să o accepte fără umbrelă. Adevărul este chiar în fața ta, te privește cu blăndețe și așteaptă să- l privești și tu cu aceeași bucurie și sinceritate. Cât poate fi de greu?

Ne lăsăm asurziți de părerile urlate și repetate la infinit. Toți sunt specialiști! Trăim într- un ”vortex” al informațiilor inutile, când , de fapt, informația corectă se află în interior și așteaptă răbdătoare să fie conștietizată. De parcă am fi surzi, toată lumea urlă.

Viața necesită alegerea, acțiunea în sensul ei, continuitatea și acceptarea responsabilității. Atât cât voi munci pentru mine, în interiorul meu, atât voi primi. Este cel mai cinstit schimb, cea mai onorabilă răsplată.

Restul sunt vorbe fără sens!

Vocația omului este fericirea!

Apa

Nu are sens să dau procente referitoare la cantitatea de apă existentă în natură sau la importanța ei. A fi curat nu înseamnă doar a folosi apa și săpunul, a vorbi doar ceea ce trebuie sau a face tot ceea ce trebuie.

A trăi o viață curată însemnă- în opinia mea- a face tot ceea ce poți mai bine începând cu tine și continuând cu tot ceea ce te înconjoară, în continuu. Toți știm ce au alții de făcut, amăgindu- ne că ”dacă”...Doar că ceilalți nu știu ce gândești tu, ce- ți trebiue cu adevărat. Și cum ar putea? Nici tu nu știi! De la o clipă la alta gândurile tale se schimbă, dorințele tale se răsucesc într- un zumzet continuu de viță fără viață.

Am încercat tot felul de soluții de- a lungul vieții. Am rămas ” pe linia de plutire” dar a existat un moment în care am văzut clar că n- am trăit. Am început să lupt pentru libertatea mea și am constatat că răul se adâncește. Parcă apăreau de niciunde tot felul de ființe decise să mă împiedice să trăiesc și chiar mai dur decât atât.

Așa cum există pentru noi ”Sfânta Treime”, care apare =n toate religiile și chiar în toate credințele din cele mai îndepărtate timpuri, tot așa se formează în viața ta treimea blestemată. Este momentul în care înțelegi că exiști, că există viață pentru tine. Trebie doar să alegi să trăiești și acesta este singurul tău ”trebuie”. Am auzit de multe ori oameni spunând tot felul de prostii: -ea trebuie să înțeleagă!

-       El trebuie să facă!

-       Eu trebuie să...,

-       etc

Cred că ar trebui să ne vedem fiecare de viața lui! Dacă eu nu am minimumul de bun simț să mă cunosc pe mine, evident nu voi avea suficient nici să recunosc că alții au dreptul la viața lor. Este elementar.

Căutarea nu se oprește niciodată și cea mai proastă idee este lupta!

Echilibrul se obține cu sufletul curat, cu zâmbetul pe buze, într- o continuă renaștere a iubirii. Privesc lumea ca un copil care o vede pentru prima dată și mă bucur de Univers în fiecare clipă a vieții.

Respect părerile celorlați, respect marii maești ai vremurilor –trecute și actuale-, respect legile oamenilor. Îl iubesc pe Dumnezeu în forma în care știu eu că există!

”Eu sunt apa„ care trece lin, în deplină liniște interioară; încerc să ocolesc obstacolele, pentru că nu este sănătos să te lupți cu cei care spun NU frumuseții, adevărului sau binelui. Va veni și vremea lor! Faptul că acum aleg prost, că fac fapte sub nivelul animalului, nu înseamnă că vor refuza la infinit să trăiască, să accepte statutul de om oferit prin naștere.

Pot încerca să ”susur” în loc să urlu ca proasta sau să mă cert ca o dobitoacă (domestică sau sălbatică), pot încerca să văd dincolo de cuvinte ceea ce vrei tu să spui de fapt.

Este doar un exercițiu ca oricare altul, doar că datele sunt mereu schimbate. Cu timpul poți ajunge să- l ”rezolvi cu ochii închiși”, doar în momentele de vedere clară. Niciodată nu ești singur! Există șapte miliarde  de nefericiți în natura umană, lipsiți de libertate, bucurie, etc. Șapte miliarde de oameni, cu aproape 80.000 de ”iluzii” de rezolvat, sunt frații și surorile fiecăruia dintre noi. Dacă alegi să începi, cu siguranță nu va fi ușor. În timp vei înțelege care sunt cei care te pot ghida sau inspira și...ceilalți.

Urmează disciplina apei! Pentru că nimic nu se pierde în Univers. Transformă- te pe tine în ”Eu sunt” cel real; nu te sfii să fii autentic, să fii cine ești. Găsește- ți echilibrul în tine!cu siguranță nimeni n- o poate face în locul tău...Tu ești propria ta melodie, propria simfonie. Tu ești apa care trebuie să se purifice, să curgă într- o viață fericită. Renunță la ”literatura” întunecată de tip ”fericirea este ceva greu de atins...există doar momente de fericire...eu nu pot fi fericit decât dacă...”. Fii onest cu tine și alege corect! Te- ai născut să fii fericit și ceilalți pot fi fericiți în jurul tău, îi poți învăța să fie fericiți. Frica de a nu fi nefericit te face nefericit. Pot da milioane de exemple de oameni cărora le este frică să fie fericiți, sau să- și exprime fericirea (dacă se termină, sau dacă- Doamne ferește!- ”se ia?”), care se consideră mai ”interesanți” afișând o blazare cețoasă. Ei bine, oamenii nu prea suportă necazurile altora. Nefericirea este proprietatea lor, îi situează (cel puțin pentru un timp) în centrul atenției și...concurența este acerbă.

Fericirea este mult mai sănătoasă și este foarte interesantă, deloc plictisitoare, are o infinitate de moduri de a se exprima și de a lumina totul în jurul ei.

Apa, în orice formă vrei să o privești, este unul dintre marii maeștri ai vieții omului.

Apa

Nu are sens să dau procente referitoare la cantitatea de apă existentă în natură sau la importanța ei. A fi curat nu înseamnă doar a folosi apa și săpunul, a vorbi doar ceea ce trebuie sau a face tot ceea ce trebuie.

A trăi o viață curată însemnă- în opinia mea- a face tot ceea ce poți mai bine începând cu tine și continuând cu tot ceea ce te înconjoară, în continuu. Toți știm ce au alții de făcut, amăgindu- ne că ”dacă”...Doar că ceilalți nu știu ce gândești tu, ce- ți trebiue cu adevărat. Și cum ar putea? Nici tu nu știi! De la o clipă la alta gândurile tale se schimbă, dorințele tale se răsucesc într- un zumzet continuu de viță fără viață.

Am încercat tot felul de soluții de- a lungul vieții. Am rămas ” pe linia de plutire” dar a existat un moment în care am văzut clar că n- am trăit. Am început să lupt pentru libertatea mea și am constatat că răul se adâncește. Parcă apăreau de niciunde tot felul de ființe decise să mă împiedice să trăiesc și chiar mai dur decât atât.

Așa cum există pentru noi ”Sfânta Treime”, care apare =n toate religiile și chiar în toate credințele din cele mai îndepărtate timpuri, tot așa se formează în viața ta treimea blestemată. Este momentul în care înțelegi că exiști, că există viață pentru tine. Trebie doar să alegi să trăiești și acesta este singurul tău ”trebuie”. Am auzit de multe ori oameni spunând tot felul de prostii: -ea trebuie să înțeleagă!

-       El trebuie să facă!

-       Eu trebuie să...,

-       etc

Cred că ar trebui să ne vedem fiecare de viața lui! Dacă eu nu am minimumul de bun simț să mă cunosc pe mine, evident nu voi avea suficient nici să recunosc că alții au dreptul la viața lor. Este elementar.

Căutarea nu se oprește niciodată și cea mai proastă idee este lupta!

Echilibrul se obține cu sufletul curat, cu zâmbetul pe buze, într- o continuă renaștere a iubirii. Privesc lumea ca un copil care o vede pentru prima dată și mă bucur de Univers în fiecare clipă a vieții.

Respect părerile celorlați, respect marii maești ai vremurilor –trecute și actuale-, respect legile oamenilor. Îl iubesc pe Dumnezeu în forma în care știu eu că există!

”Eu sunt apa„ care trece lin, în deplină liniște interioară; încerc să ocolesc obstacolele, pentru că nu este sănătos să te lupți cu cei care spun NU frumuseții, adevărului sau binelui. Va veni și vremea lor! Faptul că acum aleg prost, că fac fapte sub nivelul animalului, nu înseamnă că vor refuza la infinit să trăiască, să accepte statutul de om oferit prin naștere.

Pot încerca să ”susur” în loc să urlu ca proasta sau să mă cert ca o dobitoacă (domestică sau sălbatică), pot încerca să văd dincolo de cuvinte ceea ce vrei tu să spui de fapt.

Este doar un exercițiu ca oricare altul, doar că datele sunt mereu schimbate. Cu timpul poți ajunge să- l ”rezolvi cu ochii închiși”, doar în momentele de vedere clară. Niciodată nu ești singur! Există șapte miliarde  de nefericiți în natura umană, lipsiți de libertate, bucurie, etc. Șapte miliarde de oameni, cu aproape 80.000 de ”iluzii” de rezolvat, sunt frații și surorile fiecăruia dintre noi. Dacă alegi să începi, cu siguranță nu va fi ușor. În timp vei înțelege care sunt cei care te pot ghida sau inspira și...ceilalți.

Urmează disciplina apei! Pentru că nimic nu se pierde în Univers. Transformă- te pe tine în ”Eu sunt” cel real; nu te sfii să fii autentic, să fii cine ești. Găsește- ți echilibrul în tine!cu siguranță nimeni n- o poate face în locul tău...Tu ești propria ta melodie, propria simfonie. Tu ești apa care trebuie să se purifice, să curgă într- o viață fericită. Renunță la ”literatura” întunecată de tip ”fericirea este ceva greu de atins...există doar momente de fericire...eu nu pot fi fericit decât dacă...”. Fii onest cu tine și alege corect! Te- ai născut să fii fericit și ceilalți pot fi fericiți în jurul tău, îi poți învăța să fie fericiți. Frica de a nu fi nefericit te face nefericit. Pot da milioane de exemple de oameni cărora le este frică să fie fericiți, sau să- și exprime fericirea (dacă se termină, sau dacă- Doamne ferește!- ”se ia?”), care se consideră mai ”interesanți” afișând o blazare cețoasă. Ei bine, oamenii nu prea suportă necazurile altora. Nefericirea este proprietatea lor, îi situează (cel puțin pentru un timp) în centrul atenției și...concurența este acerbă.

Fericirea este mult mai sănătoasă și este foarte interesantă, deloc plictisitoare, are o infinitate de moduri de a se exprima și de a lumina totul în jurul ei.

Apa, în orice formă vrei să o privești, este unul dintre marii maeștri ai vieții omului.

Pâinea noastră cea de toate zilele

        Așa cum respirăm, de cele mai multe ori fără să știm ce înseamnă asta, avem de nevoie și de hrană. Ne- am născut să trăim în simplitate, fericiți, dar am ales să complicăm totul; fiecare gând aduce noi complicații, noi întrebări sau răspunsuri care nu au legătură cu realitate ci cu percepția fiecăruia.

        Nu există lipsă de educație, tot timpul învățăm câte ceva. Din păcate nu filtrăm în interiorul nostru informația primită în conformitate cu Adevărul curat ci ne complicăm existența ținând seamă de condiționările cu care ne- au ”înzestrat” cei care trăiesc în minciună, în întuneric. Asta nu înseamnă că ei sunt rău intenționați sau măcar conștienți de valoarea cuvintelor sau pretențiilor lor.

        Indiferent de vârstă, gen, situație materială, etc, omul vede propria percepție ca fiind adevărul, atâta timp cât nu acceptă faptul că toți ceilalți au dreptul la propria viață. Mii de ani s- au strâns în viața fiecăruia dintre noi și acesta esta motivul pentru care nimic nu se schimbă. Suferința, boala, ura, iubirea, frumusețea au un parcurs teoretic în funcție de ceea ce asimilează fiecare.

Suntem dezbinați în cinci continente, cam tot atâtea religii principale, amestecați, ”globalizați” și...singuri.

        Hrana, așa cum o știm, nu înseamnă doar pâinea vizibilă cu ceva lângă ea. Există miliarde de păreri în legătură cu modul în care trebuie să ne hrănim. Au apărut , desigur, specialiști în nutriție; știința și religia sunt și pe această temă în conflict. Cine a permis această dezbinare? Omul însuși, căutând în exterior paleative pentru trup și suflet, și- a neglijat acea parte din el care- i poate răspunde la toate întrebările.

         Când vei decide să fii în echilibru în interiorul tău, foamea va dispărea. Sigur că este o muncă de fiecare clipă, că trebuie să te obișnuiești cu disciplina propriei ființe. Cum poți face asta doar tu poți descoperi. Nevoile de bază, care trebuie satisfăcute, sunt aceleși pentru toate ființele. Doar percepția asupra lor este unică pentru fiecare dintre noi.

         Omul a căutat ajutor în afara lui multe mii de ani. A inventat zeități exterioare, judecători aparent imparțiali, cerând constant pedepsirea celor ”vinovați” pentru eșecurile sale. Cele șapte păcate princiale sunt însoțite de mii de derivate, care ne mențin în iadul existenței cotidiene. Aparent nu avem scăpare. Sistemul este format și susținut de către ”ei”! Este o luptă sau o autoflagelare? Nu- i așa că e plăcut să fii victimă și, în ciuda acestui fapt, să câștigi lupta, să ajungi propriul tău erou și- dacă se poate- să te poți promova și ”vinde” cu folos? Este iluzia libertății.

          Foamea rămâne prezentă! Este rezultatul lipsei de disciplină, a lipsei echilibrului interior. Viața se transformă într- o negociere continuă între binele și răul interior. Balanța înclină deseori spre exteriorizarea emoțiilor negative. Consumăm energie prețioasă pentru autodistrugere, folosind cele mai noi descoperiri științifice. Tranformăm frumosul în urât, puritatea în mocirlă, adevărul în minciună.

         Hrănind periculos trupul, lipsindu- l de elementele esențiale care definesc omul, foamea se amplifică. Este un lanț al erorilor care, atunci când devine insuportabil, ne conduce spre cea mai cumplită dintre erori: căutăm ”ajutor” în exterior. Avem nevoie de validare, pierzând unicitatea propriei ființe.

        Există câteva miliarde de oameni. Nu vei găsi doi care să fie identici. Fiecare încearcă să semene cu cineva, să urmeze calea altcuiva, să se integreze, pierzând din vedere faptul că unicitatea sa contribuie la perfecțiunea Marelui Întreg. Alergând după iluzii pierdem exact realitatea vieții.

                        Echilibrul necesită alegere, disciplină și perseverență. Este calea omului, o parcurge în interior  și nimeni altcineva nu poate trăi în locul său.

Invata sa respiri

În urma cu 2- 3 ani am cunosut- o pe Maria, care mi- a adus pentru prima oară în față cele cinci legaminte.(Pe atunci credeam că aparțin cumva sfântului Andrei și am simțit impulsul de a le împărtăși la rândul meu).  La puțin timp după aceea am cunoscut- o pe Karyn, care nu este o simplă ”blogeriță” și ale cărei comunicări periodice mi- au stârnit curiozitatea și interesul în legătură cu un film: ”Sfidătorul„ sau ”Lo Sfidante”, întâmplător sau nu tocmai la câteva zile după ce le ”publicasem”. Așa am aflat că ”cele cinci Legăminte” au fost publicate pe alt continent și că au o vechime de câteva mii de ani.

Nimic nu este nou și nici vechi. Am mulțumiri și recunoștință pentru cele două, așa cum pot mulțumi multor oameni și prefer să ignor suferința și durerea provocată cu multă pasiune de alții. Ceea ce am învățat în decursul vieții se transformă chiar în acest moment în altceva și asta datorită faptului că am vrut să învăț. O lecție importantă constă tocmai în a fi dispus să înveți în fiecare clipă, a acționa și a- ți asuma responsabilitatea pentru acțiunile tale.

Copilul meu este, cum am mai spus, cel mai mare ”maestru” al existenței mele: mi- a amintit și- mi amintește în continuu, că am venit  pe lume pentru a- mi trăi viața nu pentru a o risipi. Nu am de spus nimic nou și nu cred că sunt ”originală”, chiar dacă uneori am impresia – ca toți oamenii- că nimeni nu a mai gândit înaintea mea astfel, că nu a mai simțit nimeni ce simt eu, că nimeni nu a suferit ca mine, etc.

Omul caută explicații pentru suferință din momentul apariției sale pe Pământ. Nimic nu se schimbă și fiecare epocă ”speră” că omenirea se va schimba, că va curge lapte și miere, că vom fi fericiți. Din păcate omul așteaptă binele din exterior, consumându- și energia în reproșuri inutile, în așteptare și acțiuni care nu- i sunt prielnice.

Puțini sunt cei care îți petrec un timp util cu ei înșiși și sunt și mai puțini cei care practică această ”activitate” în mod regulat. Trebuie să ni se reamintească mereu că nevoile de bază nu sunt doar respirația, hrana și o minimă curățenie. Astfel am ajuns în situația de a respira un aer irespirabil, de a ne hrăni cu ”plastic” și de a folosi o ”apă” murdărită de noi înșine cu multă nepăsare.Căutând libertatea ne autosechestrăm în percepțiile altora. Așa au apărut ”intermediarii” care fac legătura omului cu el însuși, întotdeauna plătiți să reamintească, după puterile lor și bunul- plac faptul că omul s- a născut om!

Alegerea este cea care ne diferențiază, alături de disciplina cu care o urmăm. Viața este ca o scară infinită, ale cărei trepte trebuie urcate. Dacă stingi lumina pentru treapta de jos fii sigur că nu te mai întorci, pentru că –logic!- vei păși în întuneric. Chiar dacă ai avea cel mai bun maestru din lume, el nu ar putea alege pentru tine, nu se poate ruga în locul tău, nu poate trăi o viață care nu- i aparține.

Învață să respiri, să te hrănești și să fii curat, în fiecare moment al vieții tale. Doar echilibrul pe care- l dobândești te poate face fericit și asta doar dacă îl păstrezi. Mă gândesc uneori că Dumnezeu și- a trimis propriul Fiu pe Pământ pentru a- mi arăta mie, omului că există Cale, Adevăr și Lumină. Au trecut două milenii, becul a fost descoperit, internetul este aproape gratuit, iar eu nu am învățat încă să respir!

Sunt câteva ”trucuri” peste care trecem cu naivitate, crezând că avem tot timpul din lume; răspundem provocărilor de a satisface nevoile altora, tocmai pentru că nu ne iubim suficient pe noi înșine. Avem întotdeauna nevoie de confirmare, de a ne simți parte din ceva. Iubirea Divină nu ne este suficientă, ”trebuie” să ne simțim iubiți de cei din jur. Asta nu se întâmplă niciodată atâta vreme cât echilibrul interior nu există. Superficialitatea fiecăruia în a se trata pe el însuși, îi aduce doar foamea de ”mai” mult, mai bine, etc. Dacă privești cu atenție în jur, vei constata că, tot comparând și dorind, omenirea a obținut doar războaie, violență, frică, ignoranță și...tot așa. Raiul pare pustiu, iar Iadul se trăiește ”în direct”.

Nu contează cât de mult ești încercat, descurajat, blamat pentru alegerea ta. Adevărul este în tine, tu ai datoria să- ți trăiești propria viață, să- ți urmezi calea stabilită și- n-ar fi rău!- să ții lumina aprinsă. Primul pas: învață să respiri! ”Trage o gură” mare de aer în piept înainte de a manifesta dorința de a încălca una dintre cele zece porunci (de exemplu), sau în clipa în care te gândești să vorbești înainte de a ști ce să spui, atunci când te simți ”atras/ă” să judeci alți oameni sau faptele lor, când te judeci pe tine fără să te cunoști îndeajuns, alege să lași aerul nealterat!

            Învață să respiri!

Ignoranța

”(Om) incult, fără cunoștințe elementare; neștiutor„ – definiția din DEX pentru ignoranță, satisface, probabil fără intenție, însăși definiția omului, așa cum se manifestă el în acest moment; ocupat cu exteriorul, cu părerile altora, cu informațiile în cantitate enormă, uită cine este, nu mai știe nimic despre el.

Ne naștem cu un bagaj milenar de credințe și tradiții, adăugând, acumulând fără folos, pentru viitor. Vrem totul ”acum”! Uităm că nu este lupta noastră și că nici nu ar trebui să existe o luptă. Între analiza trecutului și speranța într- un viitor ”mai bun”, uităm să trăim prezentul, să gustăm bucuria clipei existente.

Alergând după cunoștințe și multe diplome, ne afundăm în ignoranță.

Există o disciplină a minții care nu trebuie ignorată. Ea vine din propria ființă, aduce echilibrul necesar unei vieți reale. Alergând după iluzii, uitând cine ești și de ce ai nevoie, nu faci altceva decât să risipești o viață, viața ta!

Toți avem păreri despre problemele celorlalți și chiar soluții; toți știm ce ar trebui să facă ceilalți. Este mult mai simplu decât să privești în tine și să nu permiți unei situații apărute ă se transforme în problemă. Există oameni care nu se trezesc niciodată din somnolența sinucigașă a fugii de sine. Problema este întotdeauna în exterior, în opinia lor, lamentându- se la nesfârșit, fără curajul de a acționa. Este mai ușor, pare-se, să vorbești despre alții decât să taci și să- ți trăiești viața cu onoare!

O industrie extraordinară a apărut, o industrie a soluțiilor, un fel de nouă religie, mai veche decât toate celelalte: ”dezvoltarea personală”!  Unii consideră visele o abordare a trecutului nerezolvat, alții un viitor anunțat, adepții lui Freud consideră că totul are sexul ”la bază”, etc. Tot ceea ce nu a plăcut unei persoane importante într- un moment al istoriei a devenit ”păcat”.

Realitatea este că, dacă eu port culoarea albă, ție s- ar putea să nu ți se potrivească. Totul este o convenție, mai puțin ceea ce simți tu adânc în tine și, în fapt, acest sentiment, această adâncă senzație te reprezintă și este direcția pe care trebuie să o urmezi! Nu poți fi copilul cuiva, nu poți urma o credință oarecare, nu poți fi părinte, inginer sau bucătar, dacă nu știi cine esți! Urmând tendințele celorlalți, vei fi doar o aparență a ceva ce nu știi sigur că ar fi trebuit să fii.

Ignoranța este ceea ce ne îndepărtează de noi înșine pe fiecare dintre noi. Toți marii înțelelepți și inițiați ai lumii au știut asta. Mai mult decât atât, ei nu au dat ”soluția magică”, tocmai pentru că nu există. Soluția este în fiecare, omul are datoria sa de a căuta în el însuși pentru a afla cine este și care este scopul venirii sale în această lume.

Echilibrul între miile de ani din spate și viitorul neștiut, se află în fața ta chiar acum: în copacul pe lângă care treci, între norii care se desfășoară deasupra capului tău, în zgomotul străzii, care, din păcate îți atrage cel mai mult atenția. Tăcerea este răspunsul la multe întrebări și o cale  sigură de a reduce imensa ignoranță în care se scurge, parcă pe nesimțite, viața însăși.

Nu poți primi răspuns la o întrebare nepusă. Chiar dacă răspunsul ți- ar sta în față, prins cu treburile altora, n- ai ști că e pentru tine.

Echilibrul din tine înseamnă tăcere, singurătate; nicidecum tăcere încăpățînată și izolare. Fiind în echilibru cu tine, poți fi oricine și orice îți dorești. Depinde doar de tine să trăiești!

Cautare si asumare

Există o aroganță a căutătorului: ca și cum nimeni altcineva în lumea asta nu s- a mai întrebat înaintea lui. Și pentru că el ...le știe pe toate...ajunge în situația de a se încărca pană la epuizare cu ”rezolvarea” problemelor altora.

Sunt câteva lucruri care mi- au stârnit curiozitatea și ale căror răspunsuri sunt bine păstrate,din motive de putere și bani. Nu neg faptul că există destui care pot interpreta greșit o informație vitală, cum ar fi apariția omului pe Pamânt.

Informația vine singură la tine dacă o cauți cu sufletul și ai în vedere binele în formă pură. Eu nu am ajuns încă acolo.

Toate religiile vin din Orient, din țări ale căror limbi sunt absolut imposibil de tradus pentru mine. Nu pentru că nu aș avea aptitudini, ci pentru că ele sunt încărcate de tradiție, de mii de ani de transmitere orală și de rezistența celor care le dețin.

Nu vom ști ce a spus Iius decât ascultând cu sufletul și inima curată. Catacombele Vaticanului nu se vor deschide pentru noi, iar călugării dominicani nu sunt vorbăreți de felul lor.

Traducerea lui Lao Tzu dintr- o chineză ”apusă” nu face decât să de- a puțin în clocot, pentru a nu mai fi preocupați de modul în care lumea este distrusă sub privirea nepăsătoare a omului ”simplu”.

Tibetul –fost și el!- ne aduce doar frânturi simpatice pe bani mulți. Egiptul e prea vechi pentru a mai spune ceva, chiar și ”inițiaților”. Între Steiner și cei doi Krishnamurti, mi – au rămas în minte două informații de folos:

1.       Iisus s-a plimbat prin lume de- a lungul secolului trecut

2.       Renașterea se poate petrece în timpul vieții. Asta mi se pare singura necesitate reală și este absolut realizabilă. Trebuie doar să decizi, să faci alegerea corectă.

Am o viață. De- a lungul ei am auzit și am asimilat atâtea prostii, încât nu știu ce să fac mai întâi: să râd sau să mă dau cu capul de pereți pentru cât de proată am fost! Aleg să tac și să fiu fericită, să fac bine, să fiu în echilibru cu mine și cu Universul, în final.

Poate exista o altă alegere?

Inteligența, compasiunea și iubirea nu pot exista decât împreună, nu se pot separa, sunt interdependente.

Dacă Maria- Magdalena(sau oricare a fost numele ei) a fost al 13- lea Apostol, se explică și ”ghinionul” cifrei și dispariția celei de a treisprezecea zodii. Ne lipsește o lună în calendar. Ne lipsesc multe pentru a ajunge la Adevăr.

Mă am pe mine și tot ceea ce trebuie să fac este să ajung la Echilibru. Totul în jurul meu vorbește. Când privesc copacul ale cărei crengi tot vor să- mi intre pe fereastră, înțeleg ceea ce a spus Iisus. Copacul nu are nevoie de mine pentru a crește. El crește oricum. Are propril lui metabolism. Fără să- i cer îmi aduce bucurie în fiecare clipă, îmi dă oxigen, umbră, îmi ”vorbește” pe limba lui, despre soare, despre furtună, despre creștere și înțelepciune.

În momentul în care niște proști au despărțit omul de mediul lui de viață, îngrămădindu- l în cutii și dogme aberante, omul a pierdut libertatea și, în același timp, contactul real cu sursa divină. Violența învinge frica, sunt aproape indestructibile împreună. Binele și răul au rămas dezechilibrate, mergem pe sârmă din lene și lașitate.

Nu ai nevoie de dr cuvinte sau gânduri inutile. Viața este în tine, în jurul tău. Ai nevoie doar de câteva clipe cu tine- cu ceea ce ești tu- pentru a înțelege că viața ta îți aparține și nimeni nu are dreptul să ”fie” în ea, pentru tine!

Suntem în intuneric, dar avem acces la informație. Am învățat ceva esențial: pot gusta mâncărurile cele mai fine, foamea va fi mereu acolo. Corpul știe exact cât și ce îi trebuie, dar mintea obosită și leneșă amestecă informațiile, îi intinde ego-ului un covor roșu la intrarea și viața trece fără a- și atinge scopul.

Einstein a rămas, în cele din urmă, cunoscut doar pentru o mică parte din știința sa. Ca mulți alți oameni chemați pentru a duce omul cu o treaptă mai sus, a fost nevoit să se oprească. Ca de fiecare dată, omul nu era ”pregătit”. Omul nu este niciodată pregătit, se pare, să- și aplice dreptul divin! El îi lasă pe cei lipsiți de onoare să- i conducă viața! Le dă încrederea, munca și viața; nu le cere socoteală niciodată, ba chiar le oferă umil dreptul de a- l ucide în chinuri. Cu credința într- un Dumnezeu unic, despre care omul nu este interesat să afle nimic, el își alege stăpâni pe care îi îndumnezeiește.

Renașterea se poate petrece în timpul acestei vieți. Alegerea este a omului, singur cu el insuși. Singurătatea nu inseamnă izolare de semeni, dimpotrivă, adevărată cunoaștere și alegere în deplină cunoștință ! Acesta este scopul real: a stăpâni Pământul cu inteligență, iubire și înțelepciune, ca un bun gospodar.

Intre Adevar si Minciuna

                                        Între adevar și minciună

       Sunt câteva lucruri, la care, dacă te gândești cu sufletul, parcă nu mai par atât de adevărate. Când un om este onest, onorabil așteaptă ca și ceilalți să fie asemeni lui. Sufletul fiecaruia tânjește după semenii săi. Dorește să trăiască între ”ai lui”. Lumea este amestecată. Mă îndoiesc că suntem șapte ,miliarde de oameni pe pământ. Este o statistică mincinoasă, ca multe altele.

Turma este ținută în țarcul disperării: suprapopulare, terorism, război. Adevărul este că există destui bani pentru a hrăni sănătos întreaga populație, pentru tratamente medicale și toate cele necesare unei vieți decente. Minciuna este în folosul sociopaților însetați de putere. Banii nu mai sunt unica pasiune; sunt plictisiți. Joaca minților bolnave a fost întotdeauna ”vânătoarea de oameni”.

       Oamenii sunt obosiți de cantitatea de informație de proastă calitate.

       Femeia a fost scoasă din categoria ”om” tocmai pentru că era singura care înțelege Iubirea. Există momentul unic, irepetabil al nașterii unui copil, momentul în care Iubirea triumfă, pură, însoțită de o enormă inteligență. Este punctul în care ea poate alege : să fie om sau să se îngroape definitiv, de vie, cu copilul la sân. Alegerea între viață și moarte se face într- o clipă, între iubirea din interior și violența exterioară.

       Pentru o femeie care alege conștient iubirea va fi greu, dar va avea întotdeauna ca aliat Lumina.

Cea care alege ”integrarea”, renunțand la darul primit din slăbiciune, prostie, lăcomie,etc, va fi întotdeauna însoțită de amintirea a ceva nedefinit, a unei părți din ea care a plecat și nu vrea să se întoarcă.

         Conștientizarea pierderii este cumplită. Poate că este și una dintre cauzele furiei constate a femeii. Pierzând Iubirea, ea dă mai departe ceea ce a rămas: violență, ură, vorbărie inutilă; orice, pentru a- și aminti ceva ce nu poate exista decât în tăcere, compasiune și bunătate.

        Aproape toți oamenii își urăsc mamele. Adepții lui Freud susțin că, pentru a fi întreg, un ”omul trebuie să- și omoare tatăl”, asta însemnând schimbarea polului de putere din viața subiectului. Totuși, de cele mai multe ori, autoritatea tatălui este aparentă. Violența lui este vizibilă, datorită forței fizice; el este și o parte importantă în influențarea alegerii inițiale.

           Minciuna, dezbinarea, frica au făcut din omul contemporan un ”animal social”, mereu flămând, nemulțumit de ce are, ce este, continuând să creadă că nu ”poate„. El a fost îngropat la naștere în problemele unor dobitoci care au uitat să trăiască în sensul omului.

Căutătorul poate găsi Adevărul, dacă are onoare și capacitatea de a o păstra. Ceilalți 90% aflați sub nivelul animalului, vor merge spre nicăieri, cu capetele plecate, uitând că s- au născut oameni și aveau o „treabă” pe Pământ.

          Toată viața mi- am pus întrebări, am urcat și am coborât. Într- o zi, privind la un popă care mirosea a porc prăjit (era petrecere cu mai- marii in Sfântul Altar), m- am întrebat: ”ce știu ei și nu știu eu?”, astfel încât sunt atât de oribili și...nu se tem? Am înțeles că nu judecata mă va ajuta să scap din această groapă abjectă din care mă tot luptam să ies. Am înțeles că nu trebuie să lupt. Calea este grea și ușoară, în același timp. Este greu, pentru că trebuie să cureți toată mocirla cre a fost aruncată peste tine, mai ales când nu ai fost ușor de ”dresat”. Este ușor pentru că știi!

              Tot ce ai de făcut este să înțelegi că trebuie să te echilibrezi pe tine, în tine, să accepți că există o mare de viețuitoare, plante, animale și multe altele și în afara ta, care nu au decât o legătură aparentă cu tine. Tu ești ceea ce ești, ești om, știi asta! Restul poate să atace (probabil o vor face la început), dar nimic nu va fi mai durabil, frumos și plin de lumina strălucitoarea a libertății decât ceea ce tu știi: sunt om, sunt exact acolo unde trebuie să fiu, făcând ceea ce știu că trebuie să fac!

Cine sunt eu?

"Nu atacul gandului este pacat, ci convorbirea prieteneasca a mintii cu el”.Marcu Ascetul

                                                

                                                    Cine ești tu?

     Omul este obișnuit să trăiască o viață întreagă în afara sa. Pentru el totul contează, începând cu părerea celorlați și încheind cu propria sa părere. Nu ți se pare niciodată că trăiești doar din păreri?

     Din copilărie suntem condiționați să credem în cineva, în ceva, despre ceva. Percepțiile altora ne însoțesc viața. Revin cu întrebarea: ce crezi că vei găsi atât de cumplit în tine însăți/ însuți? Adevărul nu stă în păreri, bazate pe percepția unuia sau altuia. Nimeni nu știe totul. Nu există în jurul tău deținători ai adevărului absolut. Dacă vei fi puțin atent/ă vei constata că există o continuă ciorovăială în jurul tău.

     ”Pe cine iubești mai mult: pe mama sau pe tata?” este cea mai cumplită întrebare pe care adulții o pun copiilor. Iubirea nu suportă condiționare. Iubirea este un sentiment unic, pentru care suntem toți chemați; din nefericire, puțini alegem să trăim în iubire. De ce nu iubesc oamenii? Poate pentru că nu înțeleg ce înseamnă! Bombardați cu frică, păreri și dorința de a învinge, insuflată de aspirațiile altora, undeva pe drum iubirea își pierde energia de a exista. Puțini sunt cei care, se întorc în punctul de cotitură: transformarea iubirii în ură, atașament, dorință, nepăsare.

       Nu suntem obișnuiți să gândin frumos, să vedem frumosul, să- l observăm, să- l lăsăm să existe. Frica de a nu pierde ceva ce n- ai avut, de fapt, niciodată te paralizează, devii violent, asta aduce alte violențe și tot așa.

                    Nu trebuie decât să te oprești și să cauți adevărul în tine. Să te recunoști pe tine și în frică, violență, nepăsare dar și în iubire,compasiune, inteligență. Pentru că toate acestea ești tu, iar ceea ce este adevărat, real, se află în tine și nu în afara ta.

                    Gândim despre orice. Miliarde de gânduri și de planuri- bune, rele- se desfășoară și se ciocnesc unele de altele în univers, chiar în această clipă. Ne place să credem că ”nimeni nu știe ce gândim”, dar efectul gândurilor noastre este cel care a adus lumea în situația dezastruoasă de azi. Nu există oameni materialiști sau idealiști, oameni răi sau buni, există doar oameni.

                     Calitățile unui om reprezintă un bagaj ”în posesie”. Nimeni nu se naște degeaba, indiferent dacă a fost ”dorit ” sau nu. Bagajul său va fi folosit așa cum decide el; alegerea este personală.

                         Copilul nu este proprietatea părinților. Nici măcar nu este copilul ”dorit”. Dacă doi oameni decid să ”facă” un copil, asta nu înseamnă că cel născut este ”copilul”. Este copilul ”programat”, care a venit în urma unirii sexuale, dar este absurd să ”dorești un copil”.Din momentul în care un popă a decis că sexul este un păcat, multe prostii s- au spus și, într- un moment urât al dezvoltării rasei umane, copilul a încetat să mai fie fructul dragostei, sau o normalitate; a devenit ”fructul păcatului”care poate redeveni ”binecuvântare” doar prin intermediul unor ritualuri demne de toată mila.

                      Când un om se naște, el este liber! Gândurile sale sunt perfect normale. Să ne întoarcem așadar la noi înșine, să privim în noi înșine. Să acceptăm că binele și răul sunt în echilibru și nu pot rămâne astfel decât dacă gândurile și faptele noastre sunt echilibrate.

                          Omul a venit pe lume cu un bagaj potrivit pentru a aduce iubirea, adevărul, frumusețea în viața ”cetății”. Ambițiile părinților, răutatea bunicilor, vecinilor sau a societății în sine, îl deturnează de la principiile lui înalte, corecte.

           Mi- au trebuit mulți ani și multă suferință pentru a înțelege că, indivizi care nu se pot ridica la nivelul chemării lor, au găsit potrivit să lupte murdar pentru a schimba cursul frumos, calm și echilibrat al omului.

            Oricât ar fi de greu de crezut, este mai simplu să faci bine, decât rău. Toți suntem chemați! Din păcate, puțini aleg să o facă, aruncând ”bagajul” cu care au venit pe lume și luând orice gunoi de aiurea, pe care- l poartă după ei, îl promovează; Hainele împăratului.

          Adevărul se află în tine. Caută și vei găsi! Vei observa că nimeni nu va mai avea forța să- ți fure bagajul, pentru că face parte din tine!

Punctul sensibil

Fiecare om are cel puțin o limită, un ”punct” în care poate fi făcut să sufere. Sigur că există foarte multe explicații, de partea binelui și a răului, o mare cantitate de convenții, condiționări, credințe, iluzii.

Însuși Buddha s- a abținut să ”dea publicității” tot ceea ce a descoperit, așa cum au făcut toți profeții, inițiații și maeștrii legendari. Prin urmare, avem posibilitatea de a merge cu turma sau de a căuta toată viața modalitatea ”magică” de a ajunge la sursă și a rămâne lângă Dumnezeu. Marea majoritate a celor care cred în Dumnezeu, care este unic, uită că El există pentru ”toată suflarea”.

Punctul sensibil este aparent foarte greu de echilibrat, tocmai pentru că el este atât de protejat. Dacă eu, care îmi iubesc copilul, reacționez la absolut tot ceea ce îi aduce atingere, suferință, durere nu fac altceva decât să preiau o parte din viața lui. Înțeleg, teoretic, faptul că nu este treaba mea; practic, pentru o persoană obișnuită, a sta deoparte este aproape imposibil de realizat. Nu ți- ar ajunge o viață să scrii gândurile unei ”mame iubitoare”!

Ai nevoie doar de o miime de secundă să înțelegi că ești o parte mică din Întreaga Creație, mereu în schimbare, în bine sau rău, după cum ai ales. Spre deosebire de mine, Creatorul este în deplin echilibru. Ce pot face eu, ”bosonul Higs”, venit anapoda pe Pământ, primind o educație anume, botezat sau nu, bogat sau sărac? Cu siguranță, cel mai prost lucru de făcut este să te înfurii pe tine sau pe ceilalți! Furia consumă o cantitate enormă de energie. Practic, te lasă fără aer. Ești o creație divină (indiferent de religie, aproape toți oamenii sunt de acord cu asta, teoretic), dar te înfurii pe tine. Cel pe care te înfurii este și el o creatură a Domnului, ș.a.m.d..Cu alte cuvinte, te înfurii pe Dumnezeu, pe zeii tăi, pe Sursa ta Divină.

Acesta este omul!

Putem lua toate cele 80.000mii de ”păcate” depistate de Buddha, păcatele creștinilor, ale musulmanilor, uitând (desigur!) că Iisus a murit cu aproximativ 2000de ani în urmă pentru ca eu să mă nasc ”fără de păcat”. Așadar, dacă am trăit înainte de anul zero și m- am mai născut de 2 ori, sau de 10 ori (renaștere, cu care preoții creștini au fost în acord în urmă cu nu foarte mult timp, doar câteva secole!), am tot ales- de exemplu- să mă înfurii, să mă cert cu babele care țipă la copii, să mă las șantajată de profa de ceva în ”interesul” copilului, pe scurt: să uit de echilibru, în momentele ”sensibile”. Nu pot decât să sper că am trăit suficient de multe  vieți în care să mai fi depistat câteva din cele optzecidemii de ”puncte sensibile”.

Secolul trecut nu a fost mai bun sau mai rău ca alte secole pentru om. Întotdeauna au existat războaie și ”acces la informație”. Au existat, există și vor mai exista oameni care să spere că omenirea se va trezi și va învăța din ”greșelile trecutului”.  Nu cred că speranța este cea rămasă în cutie, ci acțiunea care poate transforma speranța în realitate. A tăcea atunci când ceea ce spui aduce prejudicii este un gen de acțiune inteligentă. A spera că există ”un singur om care poate salva omenirea” este, de asemenea, un gând inteligent, dacă te raportezi la tine împreună cu întreaga planetă. Nu poți face parte din Univers doar atunci când este aparent convenabil.

Dintre milioanele de cuvinte scrise, spuse, vorbite și citite de- a lungul vieții, am reținut o idee care a rămas cea mai plauzibilă, pentru că este cea mai apropiată sufletului meu: putem renaște chiar în această viață. Înseamnă asta că ar fi posibil să găsești acel echilibru care să se potrivească ordinii Universului?

Omul caută întotdeauna răspunsurile la alții. Ca un copil care- i cere părintelui să- l ajute la teme și, în final, îl păcălește să i- o și rezolve. Avem de- a face cu doi ”păcălici”, ambii frustrați, posibil în momente diferite în timp. Ce ascunde omul atât de adânc în el însuși, încât îi este frică să caute? Ce este balaurul cu șapte capete? Dacă- i tai unul, apar încă șapte în loc?  Pot eu să le tai pe toate șapte odată? Sigur că pot! Poate mâine?

Răspunsul se află doar în tine, trebuie doar să alegi să- l cauți, să renunți la a învinui ”punctul sensibil” pentru slăbiciunile tale și să-ți găsești echilibrul...

Echilibru sau furie și violență?

4.Fă întotdeauna tot ce îți stă în puteri!

Potențialul tău maxim se schimbă de la o clipă la alta. El are un anumit nivel atunci când ești sănătos și un cu totul alt nivel atunci când ești bolnav. Indiferent de circumstanțele prin care treci, fă întotdeauna tot ce îți stă în puteri! În acest fel, vei evita autocritica inutilă, autocondamnarea și regretele.

       Noi oamenii avem nu doar tendința de a judeca( nu neapărat în sensul în care gândim), ci obișnuința de a judeca. Îi judecăm pe ceilalți prin prisma experiențelor și condiționărilor noastre, facem la fel și cu noi înșine. Găsim apoape de fiecare dată ”vinovați” pentru problemele noastre.

Cum ar fi dacă nu am pronunța cuvântul ”problemă”? Și dacă am înțelege că nu suntem chemați pentru a judeca, ci pentru a ne trăi pur și simplu propria viață, pas cu pas, cu bucurie și recunoștință?          Frica duce întotdeauna spre violență, chiar dacă nu este exprimată clar. 

Sufletul nu este ”știință„, cel puțin nu în sensul în care este privită matematica, de exemplu. Este trist că religiile și știința s-au „bătut„ atâta timp în vorbe și s- au atacat reciproc, uneori în cele mai josnice moduri. Orice am crede, fiecare dintre noi, sufletul are știința de ...a ști. Echilibrul din noi, crează posibilitatea vieții reale. Vorbele sunt vorbe, faptele sunt fapte, dar știința de a trăi se află în echilibru- acea calitate unică a sufletului, care știe, chiar împotriva ”evidenței”, a manualelor studiate cu abnegație, a înțelepciunii populare,ș.a.m.d..

        Nu suntem veniți pentru a face ”totul”, ci ceea ce este omenește posibil, cât mai bine. Înainte de a încerca să te ”autodepășești” pentru a nu dezamăgi pe cineva, încearcă să afli ce- ți dorești tu și ce poți face! Fiind în echilibru cu tine însuți, oricât de greu ar fi de crezut, nimeni nu- ți va cere să faci mai mult decât este posibil. Corpul tău știe ce- i trebuie și cât. Doar mintea ta ”judecă” în afara realității. Există un echilibru între bine și rău. Universul este în echilibru. De ce ai dori să fii altfel, mințindu- te că te ”integrezi” ? Nu este acesta un mod de a te încărca inutil cu o sarcină care nu este a ta?

            Nimic din ceea ce pot spune eu nu este nou pentru nimeni! Orice om are nevoie să i se reamintească uneori că este un om, în Univers și că - asemeni lui- toți oamenii și tot ceea ce există (cunoscut sau nu) formează viața, așa cum o percepe fiecare, făcând atăt cât poate de bine, ceea ce trebuie, nici mai mult, nici mai puțin; în echilibru!

                                                            5.    Fii sceptic, dar învață să asculți!

       Nu crede ce îți spune propria ta minte , și cu atât mai puțin, ce îți spun ceilalți. Folosește- te de puterea îndoielii pentru a- ți pune întrebări referitoare la toate informațiile primite. Este acesta oare adevărul absolut? Ascultă intențiacare se ascunde în spatele cuvintelor și vei înțelege mai ușor mesajul real pe care îl transmit ele.

      Uneori mă simt eu însămi interzisă și lipsiă de puterea de a merge mai departe, într- o lume din care n- aș vrea să fac parte.

         Am văzut o femeie cu un băiețel de doi ani și jumătate (era nepotul ei, sau poate că era bona?), căruia îi spunea în continuu: ”așa fac bărbații!”. (așa mănâncă bărbații; trebuie să fii bărbat”; așa tin bărbații pâinea.....). Am avut impulsul ridicol de a- i pune piedică „doamnei” respective. Poate că i- aș fi putut spune micuțului bărbat: ”așa fac femeile”.

         Mi- am amintit de bunica lui Răzvan, băiețelul pe care tatăl lui îl lovea la școală, în clasa plină cu copii, cu învățătoarea în clasa. Bunica lui Răzvan, mama bătăușului mi- a spus: ”bărbatul trebuie să dea și femeia trebuie să stea”(asta pentru că am rugat- o să- i explice nepotului că nu este bine și frumos să- mi lovească fiica). Au trecut opt ani și încă nu regret(este un drum lung de parcurs!) replica mea: ”în cazul acesta doamnă, această femeie o va educa pe fiica ei să- l lovească pe nepotul dumitale în așa fel încât să rămână fără urmași!”. N- am făcut asta. I- am explicat fetiței mele că Răzvan reacționa așa pentru că tatăl lui îl abuza; au fost apoi cinci prieteni care jucau fotbal după ore.            Viața ne- a împrăștiat între timp și nu pot decât să sper că toți sunt bine.

           Îmi doresc ca băiețelul care este educat în fiecare clipă să fie ”bărbat„ să primescă în chiar această clipă în sufletul lui Legământul 5, împreună cu celelalte patru!

3. Nu face presupuneri inutile!

Găsește-ți curajul de a pune întrebări deschise și de a exprima exact ceea ce îți dorești. Comunică cât mai clar cu ceilalți, pentru a evita neînțelegerile, tristețea și dramele. Acest Legământ este suficient în sine pentru a- ți transforma în totalitate viața.

Frica este cea care domină viața tuturor. Ea a fost impregnată de- a lungul a mii de ani în memoria colectivă. Omul se complică în presupuneri inutile, izvorâte din propria sa percepție asupra vieții și din propriile sale dorințe. Este ca și cum un diabetic are nevoie de un pahar cu apă, iar tu îi oferi un tort. Crezi că l- ai ajutat, te lauzi cu asta, dar de fapt ai comis doar un act criminal. Tu ești lacom într- un fel, poate că și el este, dar dorește o mașină de lux; și...un pahar cu apă. Ce să mai spunem despre atracția fizică de moment, confundată cu iubirea, care duce la drame uneori extinse (copii, divorț, violențe inimaginabile, etc)?

Tristețea nu este o stare simplă. Atunci când devine starea obișnuită a unui om, este ultima formă de depresie, foarte greu de vindecat.

Ne complacem în a crede că suntem unici, că suntem singurii care suferă. Adevărul este că fiecare își trăiește propria suferință, pe care singur și- o produce. O gândire corectă este o gândire în deplină cunoștință de cauză a factorilor care însoțesc obiectivul gândurilor. Asta ar putea fi fi forma ideală de a gândi, dar știm cu toții că nu este posibil în totalitate  .

Nu voi înceta să spun: fiecare om este chemat să- și trăiască propria viață! Nimeni altcineva nu o poate trăi în locul său. Doar în interiorul tău poți găsi răspunsurile potrivite. Cum aș putea eu să- ți spun ce dorești, ce gândești, ce speri sau cum să obții tortul sau mașina ta?

Ceea ce știu, însă, este că vei primi același ”test” iar și iar, până când vei înțelege că tu ești tu și că cel mai bun lucru de făcut este să- ți asumi asta și să trăiești frumos, simplificând totul cu sinceritate și bunătate,cu onoare.

3.Nu interpreta nimic la modul personal!

       Nimic din ceea ce fac ceilalți nu are vreo legătură cu tine. Tot ce spun și fac ei este o proiecție a propriei lor realități subiective. Dacă vei deveni imun la opiniile și la acțiunile celorlalți oameni, nu vei mai fi victima unei experiențe inutile. 

                                               Imagine și ”like”...

         Traim prin imagini. Rețelele de socializare sunt pline de ”poze”, în marea lor majoritate copiate anapoda de pe cine știe ce alte site- uri. Nu știm să comunicăm; de fapt, mulți n- au făcut- o vreodată. Doar au vorbit. România are un secol de recuperat.

Guru, popi, maeștri, toți te ”motivează ” pentru ”o viață mai bună”. Disperarea a născut o industrie, în fapt mai veche decât oricare alta : industria soluțiilor rapide, a minunilor, a bunăstării, etc. Un Hollywood al filmului mut, pe internet. Marii ”profesori” ai dezvoltării personale nu spun niciodată totul, pentru că nici nu știu totul. O poză frumoasă, însoțită de un citat al unei personalități, aduce multe „like”- uri, atât de dorite de femeile nefericite, care caută în alții confirmarea propriei valori. Cel mai grav este însă, că adolescența a sărit copilăria și va trece prin maturitate într- o clipă,  într- o foame fără fond, care nu poate fi potolită. Violența se naște din frustrare și nici- o poză din lume nu o poate cuprinde; niciun like nu o va domoli.

            Internetul este plin de imagini cu pisici și copii, care nu și- au dat acordul pentru a deveni ”persoane publice”. Peste puțin timp, copiii de azi vor iubi mai mult pisicile decât oamenii sau le vor urâ din gelozie, pentru că cei chemați să- i iubească au fost mai interesați de postări ”haioase”.

Există oameni care n- au încetat să citească. Atunci când dorești cu adevărat să mai urci o treaptă, cartea ”vine” la tine.

           Așa cum divinitatea este mereu prezentă, iar întunericul stă mereu la pândă, tot astfel poți învăța că echilibrul nu poate exista decât între tine și tine și că aceasta este unica soluție pentru a merge mai departe, în sus”. Este suficient să privești un copac, pentru a înțelege că tot ceea ce- ți trebuie există deja. Nu ai nevoie de ”like” pentru asta...

      Oamenii au propriile lor dorințe, nevoi, frustrări. De multe ori ei văd în tine imagini din trecut, condiționări ale propriei personalități. Chiar îți dorești să fii sclavul unei dispoziții trecătoare, a somnului din noaptea trecută a unei persoane întâlnite întâmplător? 

       Singurul răspuns posibil se află în interiorul tău. Nu - ți fie teamă să te confrunți cu tine însuți; ai șansa să afli cât de frumos și de bun ești, chiar dacă nu ești ”perfect”. Toți suntem perfectibili!

       Nimeni altcineva nu poate trăi viața ta!